O inimă cât o școală a încetat să mai bată. A murit o apreciată învățătoare din Botoșani – BotosaniNews.ro

Învățământul botoșănean îmbracă haine de doliu. Florica Rotariu, un dascăl care și-a dedicat întreaga viață modelării sufletelor de copii, s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani. După o luptă nedreaptă cu o boală necruțătoare, cea care a fost mentor pentru zeci de generații a lăsat în urmă un gol imens, dar și o moștenire spirituală neprețuită.

Născută pe 11 februarie, Florica Rotariu și-a urmat vocația încă din tinerețe. Absolventă a Liceului Pedagogic din Suceava în anul 1978, a intrat imediat în universul școlii, începându-și cariera la Grădinița Păun din Mihălășeni. Dorința de a se perfecționa a însoțit-o mereu, completându-și ulterior studiile la Universitatea „Petre Andrei” din Iași și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Drumul său profesional a trecut prin Școala nr. 3 Pomârla, unde a activat timp de 9 ani, însă cea mai mare parte a carierei, două decenii, și-a legat-o de Școala Gimnazială nr. 1 Botoșani. Din 2008, echipa Școlii Gimnaziale nr. 11 Botoșani i-a devenit familie, locul unde și-a pus amprenta asupra ultimelor generații de elevi.

Florica Rotariu nu a fost doar o învățătoare iubită, ci și un profesionist respectat de colegi. Expertiza și echilibrul său au dus-o, pentru o perioadă, în structurile Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, unde a ocupat funcția de inspector pentru învățământul primar, coordonând și sprijinind activitatea colegilor săi din județ.

Cei care au cunoscut-o își vor aminti mereu de ea ca de un om de o eleganță rară, un pedagog fin și o prezență caldă. Pentru miile de elevi cărora le-a pus stiloul în mână, „doamna” va rămâne simbolul primilor pași în cunoaștere.

Sursa: https://www.botosaninews.ro/731160/social/o-inima-cat-o-scoala-a-incetat-sa-mai-bata-a-murit-o-apreciata-invatatoare-din-botosani/

Ultimă oră

Același autor