Radarul a făcut ravagii în Botoșani: sute de șoferi amendați pentru viteză amețitoare

Polițiștii rutieri din Botoșani au desfășurat, în perioada 13-19 aprilie, o amplă acțiune de control pe principalele drumuri din județ, vizând depistarea șoferilor care nu respectă limitele de viteză.

Acțiunea a făcut parte din campania ROADPOL – SPEED, derulată la nivel european, și a avut ca scop prevenirea accidentelor grave cauzate de viteză.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, în această perioadă au fost aplicate 433 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea vitezei legale.

De asemenea, polițiștii au reținut 36 de permise de conducere pentru viteză excesivă, dintre care 34 pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale și 2 pentru depășirea cu peste 70 km/h.

Cea mai mare viteză înregistrată a fost pe DJ 282, în localitatea Coțușca , unde un șofer de 33 de ani a fost surprins conducând cu 151 km/h.

Viteză record de 151 km h

Bărbatul a fost sancționat cu o amendă de 4.050 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.

Polițiștii botoșăneni reamintesc tuturor participanților la trafic că viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.

Respectarea limitelor de viteză și adoptarea unui comportament preventiv pot face diferența dintre o călătorie în siguranță și o tragedie , transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Autoritățile recomandă șoferilor să circule responsabil, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Sursa: https://www.botosaneanul.ro/radarul-a-facut-ravagii-in-botosani-sute-de-soferi-amendati-pentru-viteza-ametitoare

Ultimă oră

Același autor