8.8 C
Botoșani
17 martie, 2026

Ziua Mondială a Poeziei, marcată prin lansarea volumului „Cercuri” de Maria Baciu

Lansare de carte: Maria Baciu,Cercuri (Poezii, 1986-2026)

Pe 20 martie 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în cadrul Zilei Mondiale a Poeziei, lansarea volumuluiCercuri (Poezii, 1986-2026) de Maria Baciu (Iași, Editura GRI, 2026).

Evenimentul va avea loc la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani începând cu ora 12.30. Cartea va fi prezentată de Viorel Ilișoi și Ciprian Manolache.

Cercuri (Poezii, 1986-2026) , susține editorul în textul de prezentare a noii apariții editoriale, „strânge laolaltă 40 de ani de poezie: dor, iubire, memorie, revoltă, lumină, singurătate, credință în cuvânt. E o carte «în cerc»: revine, se adâncește, își reia temele mereu cu aceeași vibrație interioară. În spatele acestei apariții există și o poveste: un fost elev, Viorel Ilișoi, își publică profesoara de română – aceea care i-a schimbat felul de a citi, de a scrie și de a sta în lume. Dacă, în anii de liceu, Maria Baciu îi dădea aripi elevului de atunci, astăzi fostul elev îi pune iubitei profesoare aripi de hârtie: o carte. Prefața amplă, semnată de prof. univ. dr. habil. Sonia Berbinski (și ea fostă elevă a Mariei Baciu), propune o cheie de lectură la îndemâna oricărui iubitor de poezie.”

Maria BACIU (n. 4 martie 1942, Cernești, Todireni, Botoșani) a fost profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, redactor-șef al revistei pentru copii „Șotron” și al revistei pentru adolescenți „Pardon!”. A publicat poezii, articole și recenzii în diverse ziare și reviste: „Clopotul”, „Gazeta de Botoșani”, „Caiete botoșenene”, „Hyperion”, „Colloquium”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Luceafarul”, „România literară” ș.a. A debutat editorial în 1985 cu ciclul „Cercuri!” din volumul colectivSoldați – 5 poeți (Editura Junimea). Este autoarea volumelor de poezie:(Editura Junimea, 1988),Cartea cu semnele rupte (Editura Eldos, 1995),Vinovatul spectacol (Editura Augusta, 2001),Necuprinsele iubiri (Editura Augusta, 2003),(Editura Axa, 2006),Sub pleoapa lumii (Editura Quadrat, 2010),Spectacol fără măşti (Editura Dacia XXI, 2011). A mai publicat: romaneleFrumoasa din prăpastie (Editura Dacia, 1980),Țara ionuților pozitivi (Editura Grafik-Art, 2003),Et in Arcadia ego! (Editura Axa, 2009); volumul de proză scurtăZodie cu… otrăvuri (Editura Grafik Art, 1998), culegerea de pamflete politiceCărticică de prădăciuni (Editura Quadrat, 2012); cărțile pentru copiiBună dimineaţa, Puf! (Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani, 1994),Daruri de Crăciun (Editura Fides, 1996),Lume îndrăzneaţă (Editura Grafik-Art, 1998),Fetiţa cu buline (Editura Augusta, 2000),Tigrişorul Pietrek (Editura Grafik-Art, 2000),Vremea fragilor (Editura Augusta, 2000),Caii Soarelui (Editura Ovi-Art, 2003),Vara copilăriei (Editura Axa, 2004),În ţinutul Făgeţel (Editura Axa, 2005),Copilărie de lux (Editura Albu-Provident, 2005),Concertul de pe Metropolitan Imaş (Editura Axa, 2008),Ghetuţele copilăriei (Editura Axa, 2009) ș.a.

Viorel ILIȘOI este jurnalist, poet, editor. Cele mai recente volume publicate:Șapte zile cu Cezar Ivănescu (Editura GRI, 2025),Cultura în tranziție. Interviuri, anchete, dezbateri (Editura GRI, 2026),Prima carte de poezie (Editura GRI, 2026).

Ciprian MANOLACHE este poet, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Cele mai recente volume de poezie publicate:Iubind femeia scrisă în uitare (Editura Universitas XXI, 2011),Supliciul senzualelor surâsuri (Editura TipoMoldova, 2011).

Sursa: https://www.gazetabt.ro/ziua-mondiala-a-poeziei-marcata-prin-lansarea-volumului-cercuri-de-maria-baciu/

Ultimă oră

Același autor