După victoria de aseară a celor de la Botoșani asupra lui FCSB (3-2), UTA are din nou șansa să fie prima în play-off, la finalul etapei cu numărul trei. Și ce ocazie mai bună pentru arădeni decât să fie gazde pentru ultima clasată, Metaloglobus și asta cu tot cu seria pozitivă a lui Florin Bratu pe banca bucureștenilor! Acesta a strâns 5 puncte din 9 posibile de o lună de când l-a înlocuit pe Mihai Teja, unul dintre acestea chiar în ultima etapă a sezonului regulat, cu „Bătrâna Doamnă”. Iar acel 2-2, dar și desfășurarea ostilităților în startul și finalul disputei de la Clinceni, i-au pus în gardă pe arădeni înainte de „duelul” de, de la, de pe arena „Francisc Neuman”.
Mihalcea: „Această partidă este un pic stranie, va trebui să improvizăm”
Adrian Mihalcea nu e deloc liniștit înainte de acest meci. Antrenorul celor de la UTA își aduce aminte că echipa sa nu a avut cele mai bune rezultate după „ferestrele” deschise pentru acțiunile echipelor naționale. Și asta și pentru că mai mereu cel puțin unul-doi internaționali s-au întors accidentați la Arad și asta e valabil și acum. Cipriotul Marinos Tzionis a suferit o ruptură musculară și va lipsi cel puțin o lună, iar arădenii au probleme de efectiv exact în benzi. Nigerianul Ime Ndon s-a întors în țara natală pentru a-și rezolva problemele cu viza, iar kosovarul Patriot Sejdiu nu a fost legitimat și – oricum – pregătirea sa fizică lasă de dorit.„Venim după o pauză de două săptămâni în care am avut o serie de jucători convocați la echipele naționale. Unii dintre ei au venit obosiți, jucând două meciuri, iar alții nejucând de loc. Trebuie să gestionăm această situație, mai ales că avem antecedente după perioadele pauzele legate de acțiunile echipelor naționale, cu evoluții mai puțin bune. Am spus că meciul e capital sau foarte important pentru noi ținând cont de tot contextul. Victoria lor cu Petrolul, evoluția noastră mai puțin convingătoare din ultimul meci, cel cu FCSB și punctele din economia clasamentului în momentul de față, toate la un loc m-au făcut să cred că este un joc extrem de important pentru noi. Această partidă este un pic stranie, având practic 70-80% dintre jucătorii de bandă accidentați sau indisponibili. O să trebuiască să improvizăm, dar lucrul acesta l-am tot făcut în ultima perioadă. Vom găsi soluții cu siguranță, vor avea alți jucători posibilitatea de a juca mai mult și, până la urmă, tot ceea ce gândim, tot ceea ce facem, trebuie să ne ducă spre victorie”, a afirmat Adi Mihalcea, la conferința de presă ce precede disputa de duminică.
„Metaloglobus – o echipă pragmatică, bine organizată defensiv, ce se bazează pe faze fixe și pe contraatacuri”
„Principalul” Bătrânei Doamne a observat, la rândul său, că formația din cartierul Pantelimon și-a schimbat fața cu Florin Bratu pe bancă și succesul nu e deloc scontat. Mihalcea mai crede că „lanterna” va veni după toate punctele la Arad și nu se vor agăța de o remiză, așa cum au făcut-o pe „Arena Națională”, cu FCSB.Jucăm contra unei echipe care, de când și-a schimbat stafful tehnic, arată cu totul și cu totul altfel. Au un joc îmbunătățit și în urma jocului și rezultatele, deci o echipă care de trei etape nu pierde și în play-out, în primele două, nu a primit gol. Metaloglobus a devenit echipă organizată defensiv mult mai bine și care se bazează foarte mult pe faze fixe și pe contraatacuri, de lucrul acesta trebuie să ne temem și noi. Nu e o echipă căreia îi place să joace cum o făcea cu vechiul staff, dar sunt mult mai pragmatici, mult mai la obiect și poate și de aceea au început să adune puncte. În plus, în momentul de față se află pe ultimul loc și clar nu are nimic de pierdut, doar de câștigat. Cu siguranță, va veni aici să-și joace o carte câștigătoare. După acest început de play-out, ei pot avea speranțe, doar că și echipele din fața lor au cam câștigat și – practic – acest ecart de puncte s-a menținut. E o luptă grea, dificilă, dar ei știu cel mai bine ce au de făcut. Vor veni sigur să câștige aici, un punct nu o să-i ajute cu siguranță, de astfel nici pe noi. Nu că ne-ar încurca calculele, până la urmă ar fi un punct, dar ne-ar pune iarăși pe făcut calcule. Așadar, pe mine nu mă interesează ce șanse au adversarii de a ajunge la baraj, ci mă interesează strict echipa mea și cât de concentrați și de conectați suntem să adunăm noi cât mai multe puncte pentru liniștea noastră” , a completat Adi Mihalcea.
Bratu: „Respectăm UTA, dar venim după puncte”
Chiar dacă are această serie de trei meciuri fără eșec și nu a încasat gol în ultimele două, cele din play-out, Metaloglobus rămâne fără victorie în deplasare. Mai mult, nou promovata a bifat nu mai puțin de 13 înfrângeri (una dintre ele venind în toamnă la Arad, cu scorul de 2-0) remizele conturându-se la Sibiu și Miercurea Ciuc (ambele cu scorul de 2-2) și pe Arena Națională, cu FCSB (0-0), în play-out.
Față de UTA, care a avut 7 jucători plecați la diferite echipe naționale, Metaloglobus i-a trimis doar pe Gabriel Dumitru și David Irimia la reprezentativa României sub 20 de ani. Florin Bratu e convins că omologul său va fi ambiționat de rezultatul din în urmă cu o lună.„Sunt sigur că Adi Mihalcea, făcând acel 2-2 aici, în urmă cu aproape o lună, este extrem de motivat. Dar și noi ne așteptăm să fim o echipă de luptă, o echipă, spun eu, cu o organizare foarte bună și să venim de acolo cu puncte. E un meci extrem de important, nu contează exact pe cine jucăm. Știm foarte bine că mai avem șapte meciuri, acum la rând este UTA. Este o echipă pe care o respectăm, dar o echipă de la care vrem să scoatem, aș spune eu, maximum pentru noi, pentru că avem nevoie de puncte în continuare. Au fost două săptămâni extrem de importante pentru noi, pentru că am încercat și cred că am și reușit să reglăm anumite lucruri și chiar să le îmbunătățim. Așa că e important ca în perioada următoare să ne ridicăm nivelul de joc. Asta mă aștept, jucătorii la fel, pentru că este o perioadă extrem de importantă pentru noi, extrem de provocatoare. Și, în același timp, normal, având nevoie de puncte, trebuie să accelerăm lucrurile. Normal, când venim după rezultate pozitive, atmosfera este bună, crește, mă bucură unitatea dintre jucători. Este extrem de important faptul că au conștientizat că putem mai mult, că potențialul se poate îmbunătăți. Iar asta mă bucură și îmi dă și mie speranță pentru etapele următoare”, a declarat Florin Bratu, înainte de deplasarea de la Arad.
Ca și în precedentele etape, Metaloglobus nu se poate baza la Arad pe fundașul Caramalău și veteranul Junior Morais, ambii fiind accidentați.
Gorcea – Țuțu, Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Odada, Sota – Fl. Iacob, Al. Roman, Abdallah – M. Coman.
Gavrilaş – Ţîrlea, A. Camara, R. Bădescu, A. Sava – Bruno Carvalho, Sabater – Abbey, Purece, Huiban – D. Popa.
Horațiu Feșnic (Cluj) – Valentin Avram (București) și Alexandru Cerei (Cluj).Marius Omuț (Satu Mare)
Camera VAR: Cristina Trandafir și Bogdan Dumitrache (ambii din București)
Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare)
Delegat de joc: Ioan Mărginean (Alba Iulia)
FOTO: Mălina Guler