Cetățean ucrainean, dar stabilit în comuna botoșăneană Vârfu Câmpului, Burcovschi a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, riscând o pedeapsă de până la 5 ani de detenție. Cu două luni înainte de comiterea faptei, legea fusese înăsprită, interzicându-se amânarea executării pedepsei și înlăturându-se posibilitatea aplicării unei amenzi penale pentru această infracțiune. Magistrații Judecătoriei au reținut în defavoarea ucraineanului nivelul mare al alcoolemiei, ignorarea semnalelor polițiștilor și posibilitatea producerii unui accident cu urmări grave. Pe de altă parte, ucraineanul nu avea antecedente penale, iar din datele existente la dosar nu rezulta un profil infracțional sau un consum cronic de alcool. Apreciind că fusese vorba de un incident izolat, magistrații Judecătoriei au dispus aplicarea unei pedepse de un an de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Ucraineanului i-a fost și interzis dreptul de a conduce pe o perioadă de doi ani.
Conform legii, atunci când se dispune suspendarea executării pedepsei, instanța trebuie să stabilească și un număr de zile de muncă neremunerată în folosul comunității pe care inculpatul trebuie să le efectueze, exceptând situația în care starea sa de sănătate nu i-o permite. Judecătorii i-au impus numărul minim de zile de muncă, respectiv 60. Chiar și acestea ar trebui prestate până cu cel mult trei luni înainte de expirarea termenului de încercare, în caz contrar pedeapsa devenind executorie. Aflată sub regimul legii marțiale din cauza invaziei ruse, Ucraina a interzis bărbaților sub 60 de ani să părăsească țara. Singura șansă a lui Burcovschi de a-și îndeplini obligațiile stabilite de Judecătoria ieșeană ar fi ca războiul să se încheie în următorii doi ani sau, încă mai puțin probabil, să obțină achitarea din partea Curții de Apel, dacă va decide să conteste prima sentință.