Este vorba despre ficatul gras, sau precursorul cirozei, o afecţiune legată direct de stilul de viaţă. Şi cum pentru mulţi dintre noi, viaţa se derulează pe repede înainte, boala hepatică nu mai este doar o problemă a bătrânilor. Tot mai mulţi tineri ajung să fie diagnosticaţi pe fondul obezităţii, al alimentaţiei dezechilibrate şi lipsei de mişcare. Şi mai grav este că mulţi dintre români nici măcar nu ştiu că pot suferi de aceasta afectiune, scrie
Medicii ajung să trateze tot mai mulţi pacienţi tineri de o boală care apare, de obicei, la vârsta a treia. Cel mai devreme ajung să fie diagnosticaţi bărbaţii, între 35 şi 39 de ani, iar femeile, după 55 de ani. Adică exact în perioada în care mulţi nici măcar nu iau în calcul un astfel de risc. Lista factorilor e lungă: de la mesele dezechilibrate, nivelul ridicat de zahăr din sânge, până la fumat şi sedentarism, scrie observatornews.ro
Astăzi, 1 din 6 oameni suferă de aşa numitul ficat gras , o creştere de 140% în trei decenii. Specialiştii britanici avertizează: până în 2050, boala hepatică metabolică va afecta aproape 2 miliarde de oameni din toată lumea. Mai ales că boala evoluează, de cele mai multe ori, fără simptome evidente. De aceea, mulţi duc această afecțiune fără să știe şi o descoperă abia întâmplător, la analizele de rutină.
Când simptomele încep totuşi să apară, de exemplu oboseala cronică, balonarea sau disconfortul abdominal, ele pot fi confundate uşor cu alte probleme. Netratat însă, ficatul gras poate duce la ciroză sau cancer hepatic.
Vestea bună este că boala ficatului gras poate fi prevenită. Alimentaţia echilibrată, mişcarea şi controalele regulate pot face o diferenţă majoră.
Sursa: https://www.botosaneanul.ro/ucigasul-tacut-boala-fara-dureri-care-afecteaza-tot-mai-multi-oameni