Un bărbat de 55 de ani a murit, miercuri după-amiază, într-un accident care a avut loc în județul Neamț. O remorcă a căzut peste el într-o gospodărie din comuna Crăcăoani. Omul fost scos de sub vehicul de mai mulţi cetăţeni aflaţi la locul acccidentului, iar ulterior au ajuns și cadrele medicale. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a decedat.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat, miercuri, că a fost anunţat că, într-o gospodărie din comuna Crăcăoani, o remorcă a căzut peste o persoană.
„La locul solicitării au fost mobilizate forţe şi mijloace de intervenţie de la SVSU Crăcăoani, Detaşamentul de pompieri Târgu-Neamţ, SAJ – Substaţia Târgu-Neamţ, precum şi poliţişti din cadrul IPJ. Ulterior, spre locul intervenţiei a fost direcţionat şi un echipaj cu medic de la SAJ Piatra-Neamţ” , precizează sursa citată.
Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cum s-a produs nefericitul accident.