Demersurile pentru construirea Spitalului de Îngrijiri Paliative au fost inițiate în anul 2013, iar șantierul a fost deschis în urmă cu aproape nouă ani. Conform planificării inițiale, unitatea medicală trebuia să fie finalizată în vara anului 2018.
Din cauza mai multor probleme administrative, neînțelegeri contractuale și blocaje financiare, lucrările au fost amânate în repetate rânduri. În cele din urmă, construcția a fost finalizată abia în anul 2022.
Spital construit, dar nefolosit
Deși clădirea este gata de aproape trei ani, spitalul nu a fost pus în funcțiune. Lipsa dotărilor medicale, a personalului de specialitate și a unor avize necesare sunt principalele motive care au împiedicat deschiderea unității.
Situația este cu atât mai gravă cu cât județul Botoșani se confruntă cu un deficit major de servicii de îngrijiri paliative, iar pacienții cu boli grave sunt nevoiți să se deplaseze în alte județe pentru tratament și asistență specializată.
Ministrul promite soluții
În cadrul vizitei, ministrul Dezvoltării a declarat că va analiza punctual blocajele existente și că va colabora cu autoritățile locale și județene pentru identificarea unor soluții rapide, astfel încât spitalul să devină funcțional într-un termen cât mai scurt.
Oficialul a subliniat importanța strategică a acestui proiect pentru sistemul medical din nordul Moldovei și a cerut accelerarea procedurilor administrative.
Președintele Consiliului Județean Botoșani,Valeriu Iftime , a subliniat în cadrul întâlnirii cu ministrul Dezvoltării necesitatea urgentării procedurilor pentru punerea în funcțiune a Spitalului de Îngrijiri Paliative.
Acesta a declarat că investiția nu își atinge scopul atâta timp cât unitatea rămâne închisă, în condițiile în care există o nevoie reală și presantă pentru astfel de servicii medicale în județ.
„Avem o clădire finalizată, dar care nu deservește încă pacienții. Este esențial să găsim rapid soluții pentru dotare, avizare și angajarea personalului medical, astfel încât spitalul să poată deveni operațional”, a transmis Valeriu Iftime.
Șeful administrației județene a mai precizat că deschiderea spitalului ar contribui semnificativ la degrevarea celorlalte unități medicale din județ și ar oferi pacienților aflați în stadii avansate de boală condiții adecvate de tratament și îngrijire.