10 C
Botoșani
10 martie, 2026

Satu Mare, printre puținele județe din țară în care salariul mediu net a scăzut. Cum stăm față de județele învecinate

La final de 2025, un număr de 15 judeţe şi Capitala aveau salarii mai mari de 1.000 de euro net pe lună. Cele mai mari salarii sunt în Bucureşti, de peste 7.700 de lei net pe lună, urmate de cele din Cluj, Timiş şi Sibiu, arată o analiză făcută de cei de la Ziarul Financiar folosind datele Institutului Național pentru Statistică.

La finalul anului 2025, salariul mediu net depăşea pragul de 1.000 de euro pe lună în 15 judeţe din România, la care se adaugă Bucureştiul, potrivit calculelor ZF pe baza statisticilor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creşterea salariilor din ultimul an a împins tot mai multe zone ale ţării peste acest prag simbolic, însă harta veniturilor rămâne încă împărţită între marile centre economice şi judeţele mai puţin dezvoltate.

La nivel de economie, datele de la INS arată că salariul mediu net la nivel naţional a crescut moderat între decembrie 2024 şi decembrie 2025, de la 5.645 lei la 5.914 lei, ceea ce înseamnă un avans anual de 4,8%. Creşterea nu este însă uniformă între judeţe, diferenţele regionale rămânând foarte mari atât ca nivel al salariilor, cât şi ca ritm de evoluţie, precizează sursa citată.

Potrivit datelor INS, la Satu Mare, salariul mediu net a fost în decembrie 2025 de 4395 lei, în scădere cu 2,60% față de cel înregistrat în decembrie 2024. Vecinii din Bihor, Maramureș și Sălaj au înregistrat salarii medii nete mai mari. În plus, în regiunea de nord-vest, Satu Mare a fost singurul județ care a înregistrat o scădere a salariului mediu net. Până și Bistrița-Năsăud, singurul județ din regiune cu salariu mediu net mai mic decât cel din Satu Mare a înregistrat o creștere, e adevărt că foarte mincă, de doar un procent.

Astfel, Satu Mare este pe lista celor 11 județe din țară care au înregistrat scăderi ale salariului mediu net.

Comparativ cu alte județe din țară, salariul mediu net în Satu Mare este mai mare decât în Teleorman, Brăila, Vrancea, Vaslui, Botoșani și Suceva.

Sursa: https://presasm.ro/satu-mare-printre-putinele-judete-din-tara-in-care-salariul-mediu-net-a-scazut-cum-stam-fata-de/50259

Ultimă oră

Același autor