Săptămâna Mare începe cu vânt puternic în tot județul

Meteorologii au emis două avertizări de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, după cum urmează:

– astăzi, între orele 12:00 – 21:00;

– mâine, între orele 10:00 – 21:00.

În intervalele menționate, vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse între 50 – 70 km/h.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

În perioada cu vânt puternic, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Dacă este posibil, întrerupeți orice activitate în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția.

Nu atingeți firele de electricitate căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade degradate.

Parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi și îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței.

Sursa: https://www.monitorulbt.ro/local/2026/04/06/saptamana-mare-incepe-cu-vant-puternic-in-tot-judetul/

Ultimă oră

Același autor