Primul caz a fost înregistrat în comuna Cristinești, unde polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitate.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Șofer depistat cu permisul suspendat în municipiul Botoșani
În aceeași zi, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru verificări, pe o stradă din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani.
Verificările în bazele de date au arătat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. În aceste condiții, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având permisul suspendat.
Tânăr prins băut la volan în Broscăuți
Un alt incident a avut loc în localitatea Broscăuți, unde polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani.
Pentru că emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.