Poet din Botoșani premiat la un festival în Spania

Profesorul de matematică Gabriel Alexe, cunoscut în lumea învățământului botoșănean pe care l-a amprentat peste 20 de ani ca director al Școlii „Sfânta Maria” (1990-2012) și peste 40 de ani cu o carieră didactică de excepție (profesor de matematică la Școlile „Ion Creangă”, „Sfânta Maria” și Școala gimnazială nr. 11 din Botoșani), dar și lumea culturii botoșănene, ca poet ( debut literar în 1990), a obținut Premiul Special al Festivalului Internațional de Poezie, ediția VI , Getafe-Madrid 2026 cu volumul de poezie „Avanpost-poeme din generația a șasea”, ed. Betta, București 2025).

Volumul a mai fost onorat cu Premiul „George Stanca” în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a XVIII-a, București 2025, fapt relatat de redacția noastră în semnalul din 4 iunie 2025.

Festival în memoria lui Nichita Stănescu

Festivalul Internațional de Poezie de la Getafe-Madrid poartă numele lui Nichita Stănescu (ca omagiu adus marelui poet ) și, sub auspiciile Casei Române de Cultură din Getafe, a beneficiat de o excelentă organizare, în acest an mărindu-se arealul de cuprindere poetică, poeții români participând alături de cei din Europa și din America latină, într-o frumoasă solidaritate de breaslă. De altfel, acest lucru s-a reflectat și prin faptul că poetul botoșănean a împărțit podiumul cu un confrate spaniol, poetul Pedro Moraelche cu volumul „ Desandares” , cunoscut și ca producător- director de filme, unul din scurtmetrajele sale binecunoscute fiind „Un Nin᷉o Escucha” (2024).

Prezentarea concitadinului nostru făcută la acest festival este edificatoare:

„Poezia lui Gabriel Alexe se distinge prin dinamismul puternic și subversiunea limbajului (…).Versurile sale explorează complexitatea experiențelor moderne: de la senzualitatea brută și suprarealismul cotidian al relației, până la reflecția metafizică asupra ființei și cuvântului și, în final, scufundându-ne într-o mitologie a pasiunii și violenței conținute.(…) Munca sa e un laborator de contraste, unde cea mai intimă tandrețe se confruntă cu agresivitatea imaginii, reflectând rigoarea intelectuală și urmărirea constantă a noilor frontiere lirice care definesc spiritul acestui Festival (…), participarea autorului la Săptămâna Elitelor Culturale fiind crucială pentru dezbaterea permanenței și evoluției Canonului literar românesc în secolul XXI.”

Directorul Festivalului din acest an, Juan José Garcia, adaugă în prefața antologiei de poezie editată cu prilejul acestui eveniment:

„ … vocea sa se caracterizează printr-un limbaj contemporan, avangardist și plin de simbolism. Poemele sale creează un univers senzorial, în care realul și oniricul fuzionează în metafore îndrăznețe, trasând linii care sfidează convenționalul. Această Antologie, editată sub auspiciile Casei Române de Cultură Getafe-Madrid (…) este dovada tangibilă a excelenței și vitalității poeziei românești care răsună în Spania și dincolo de ea.”

Sursa: https://www.botosaneanul.ro/poet-din-botosani-premiat-la-un-festival-in-spania

Ultimă oră

Același autor