Un dialog cu Otilia Mutu despre realitățile ascunse ale comunității românești din Marea Britanie. Pentru mulți români, plecarea în Marea Britanie înseamnă un nou început. Pentru unele femei însă, schimbarea țării nu schimbă și relația în care trăiesc. Abuzul nu rămâne în urmă, ci se mută, se adaptează și, uneori, devine și mai greu de gestionat.
Pentru mulți români, plecarea în Marea Britanie înseamnă o șansă. Un nou început, mai multă stabilitate, mai mult control asupra propriei vieți. Dar pentru unele femei, schimbarea țării nu înseamnă și schimbarea relației în care trăiesc.
„Se crede că dacă pleci, se schimbă tot. În realitate, dacă relația nu este sănătoasă, ea se mută cu tine”, spune Otilia Mutu, activistă în domeniul violenței domestice în Marea Britanie, care lucrează de câțiva ani direct cu femei din comunitatea românească.
Mutu a ajuns în Marea Britanie în 2016, din București, și spune că înțelegerea acestui fenomen nu vine doar din munca ei, ci și din experiența personală.
„Nu am înțeles din prima ce trăiam. A fost un proces. La un moment dat am realizat că ceea ce trăiesc nu este normal și nu este sănătos. De acolo a început schimbarea”, explică ea.
Astăzi, rolul ei este diferit. Ascultă, ghidează și încearcă să ofere femeilor un punct de sprijin într-un context în care multe se simt complet singure.
„Văd același tipar foarte des. Femei care ajung aici fără rețea de sprijin, fără informație, uneori fără acces real la bani. Iar asta schimbă tot.”
În discuțiile cu femeile, apare frecvent ideea că abuzul devine chiar mai greu de gestionat după plecare.
„În România mai aveai o mamă, o soră, o vecină. Aici nu ai pe nimeni. Dacă nu vorbești limba și nu înțelegi sistemul, depinzi foarte mult de partener. Și dacă relația nu e echilibrată, dependența asta devine periculoasă.”
Întrebată de ce multe femei nu pleacă, răspunsul vine fără ezitare.
„Pentru că nu pot, încă. Nu e vorba doar de curaj. E vorba de bani, de copii, de unde te duci a doua zi. Femeile nu rămân pentru că nu înțeleg. Rămân pentru că nu au toate resursele.”
O altă formă de abuz despre care se vorbește puțin este controlul financiar.
„Foarte multe femei nu au cont bancar pe numele lor. Nu știu exact ce bani intră în casă. Sau, chiar dacă lucrează, nu au control asupra banilor. Asta le blochează complet.”
În același timp, Mutu subliniază că nu toate relațiile trebuie rupte.
„Eu nu plec de la ideea că trebuie să desparți oamenii. Dacă există comunicare, responsabilitate și dorință reală de schimbare, lucrurile pot fi reparate. Dar dacă există abuz constant și nu există siguranță, atunci prioritatea nu mai este relația. Este femeia și copiii.”
Frica de autorități este un alt obstacol major.
„Există o teamă foarte mare de poliție, de sistem, de ideea că îți pierzi copiii. Multe femei nu cer ajutor tocmai din cauza asta. Nu știu cum funcționează lucrurile aici.”
În acest context, sfatul ei nu este unul radical.
„Nu spun nimănui ‘pleacă mâine’. Spun: începe să te stabilizezi. Fă pași mici. Ai acces la banii tăi. Încearcă să ai un venit. Informează-te. Vorbește cu cineva care știe.”
Și mai ales, spune ea, femeile trebuie să renunțe la ideea că a se gândi la ele este un gest egoist.
„Nu este egoism. Este responsabilitate. Pentru tine și pentru copiii tăi.”
În final, poate cea mai importantă schimbare nu ține de acțiune, ci de felul în care este pusă întrebarea.
Nu „de ce nu pleacă?”, ci „ce îi lipsește ca să poată pleca?”.
„Pentru că, de cele mai multe ori, răspunsul este simplu”, spune Otilia Mutu. „Bani, informație și un loc unde să nu fie judecată.”
Articol realizat pe baza informațiilor și experienței oferite de Otilia Mutu, activistă în domeniul violenței domestice în Marea Britanie.