COMUNICAT DE PRESĂ
PERFORMANȚĂ A ELEVILOR BOTOȘĂNENI CALIFICAȚI LA OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE CHIMIE
Județul Botoșani confirmă statutul de spațiu al performanței școlare în științele exacte. Un lot de 11 elevi va reprezenta județul la faza națională a Olimpiadei de Chimie, programată să se desfășoare la Sibiu, în perioada 25-29 aprilie 2026.
Rezultatele remarcabile obținute la etapa județeană scot la iveală o generație de excepție, pentru care studiul compușilor și al reacțiilor chimice nu este doar o obligație școlară, ci o pasiune cultivată prin muncă asiduă.
Din cei 11 elevi care vor urca pe podiumul de start la Sibiu, nu mai puțin de 9 provin de laColegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani , reconfirmând tradiția excelenței acestei instituții. Lotul este completat cu mândrie de o elevă de laColegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani și o elevă de laColegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi , demonstrând că dorința de performanță este prezentă în unitățile de învățământ prestigioase din județ.
Este impresionantă performanța elevilor de clasa a VIII-a. Dintr-un total de 66 de elevi calificați la nivel național, județul Botoșani a reușit să califice 7, participarea într-o proporție de peste 10% din totalul participanților din țară este un indicator clar al calității actului educațional și al potențialului pe care acești tineri îl au pentru viitor.
Participarea la o astfel de competiție nu este un drum ușor. Succesul acestor elevi este cu atât mai valoros cu cât participarea este opțională iar programa de olimpiadă depășește cu mult curriculumul național obligatoriu. Sunt zeci de ore de pregătire suplimentară, studiu individual intens și experimente în laborator care preced această participare. În spatele fiecărui elev de elită se află un profesor, reușita elevilor este, în egală măsură, rodul abnegației și perseverenței profesorilor.
„Le urăm mult succes reprezentanților noștri la Sibiu! Indiferent de rezultatul final, acești 11 tineri sunt deja campioni ai cunoașterii, demonstrând că la Botoșani chimia se învață cu pasiune și cu mintea deschisă către noi descoperiri.” a declarat Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.