Polițiștii au organizat, luni, o acțiune pentru siguranța rutieră, în localitatea Ștefănești, iar în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 20 de persoane și oprite pentru verificare, 20 de autoturisme.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei, fiind retras și un certificat de înmatriculare.
Dintre sancțiuni , 3 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OG 37/2007 privind perioadele de conducere și pauzele conducătorilor auto.
La activități au beneficiat și de sprijinul jandarmilor.