5.5 C
Botoșani
7 martie, 2026

Muncă de o viață pusă în pericol de coșul de fum

Casa unei familii din orașul Săveni a fost în pericol, în această dimineață, după ce funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum a luat foc.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum necurățat de funingine.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔️ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

✔️ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

✔️ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

✔️ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

✔️ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.).

Sursa: https://www.monitorulbt.ro/local/2026/03/07/munca-de-o-viata-pusa-in-pericol-de-cosul-de-fum/

Ultimă oră

Același autor