17.1 C
Botoșani
18 mai, 2024

Mobilizare uriaşă pentru căutarea unui băiat de 2 ani, din Botoşani. Radu Ayan a dispărut din casa unor prieteni

Mobilizare impresionantă în județul Botoșani pentru căutarea unui băiat de doar 2 ani dispărut de duminică. Peste 100 de polițiști, jandarmi, dar și localnici îl caută pe acesta. Se fac căutările inclusiv cu dronele.

18 mart. 2024, 08:42

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați duminică cu privire la dispariția unui băiat de 2 ani, din comuna Tudora, județul Botoșani. Copilașul se afla în vizita la o cunoștință, împreună cu bunica lui, când a părăsit locuința respectivă, iar în urma căutărilor, cei apropiați nu au reușit să-l identifice.

Radu Ayan are păr șaten închis, ochi căprui, ten măsliniu, iar la momentul dispariției purta o bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidași cu lumini la talpă.

Băieţelul a fost surprins de o cameră de supraveghere montată în zonă atunci când intra singur în pădure. Salvatorii şi localnicii l-au căutat ore în şir, fără rezultat însă.

Autorităţile au anunţat dispariţia celui mic şi printr-un mesaj RoAlert.

Băiatul de 2 ani se afla în grija bunicii, ambii lui părinți fiind plecați la muncă în străinătate.

Sursa: https://www.romaniatv.net/mobilizare-uriasa-pentru-cautarea-unui-baiat-de-2-ani-din-botosani-radu-ayan-a-disparut-din-casa-unor-prieteni_8199310.html

Ultimă oră

Același autor