11.1 C
Botoșani
18 mai, 2024

Momente lacrimogene la Botoșani! Aryan s-a întâlnit cu polițiștii care l-au salvat din pădure. Ce a primit micuțul supraviețuitor de la oamenii legii

Momente emoționante alături de Aryan! Polițiștii care l-au găsit pe cel mic s-au întâlnit luni cu băiețelul și i-au adus cadouri! Aryan s-a bucurat când i-a văzut pe aceștia și a vorbit cu ei, fiind curios și ce se află în cutia din mâna unuia dintre polițiști.

25 mart. 2024, 18:09

Momente emoționante alături de Aryan! Polițiștii care l-au găsit pe cel mic, s-au întâlnit luni cu băiețelul și i-au adus cadouri! Aryan s-a bucurat când i-a văzut pe aceștia și a vorbit cu ei, bucurându-se în același timp de micile atenții.

Citește și

Aryan a mers, împreună cu părinții săi, la un eveniment organizat în centrul Botoșanului cu ocazia Zilei Poliției, acolo unde s-a întâlnit și cu cei trei polițiști care l-au găsit în pădure.

Oamenii legii nu au venit cu mâna goală, ci și cu o jucărie, o autospecială de poliție, iar mai apoi au făcut și câteva fotografii cu micuțul supraviețuitor, potrivit

Acum, părinții micuțului vor să plece împreună cu Aryan în Anglia, însă aceștia spun că nu se grăbesc și că așteaptă ca băiețelul să depășească trauma prin care a trecut.

Aryan a dispărut pe 17 martie, atunci când se afla în vizită la o cunoștință, împreună cu bunica sa. Când nu a observat nimeni, cel mic a părăsit locuința respectivă, iar la scurt timp a fost dat dispărut de către familie.

Aryan, un adevărat luptător

Aryan a fost căutat timp de 25 de ore de sute de persoane, forțe de ordine și voluntari și a fost găsit în pădure, la 3 kilometri de casă, în apropierea unui schit.

Micuțul a înfruntat pericole care ar speria și un adult, frig, foame sau animale sălbatice.

„Am văzut lupul”, a spus băiețelul, după ce a povestit că și-a făcut culcuș în timpul nopții din câteva crengi, că i-a fost frig și că a plouat.

Totul e bine când se termină cu bine, iar Aryan va rămâne mereu în inimile tuturor ca fiind un supraviețuitor. Cazul a fost unul fericit, însă oamenii trebuie să fie mai atenți atunci când vine vorba despre un copil.

Sursa: https://www.romaniatv.net/momente-lacrimogene-la-botosani-aryan-s-a-intalnit-cu-politistii-care-l-au-salvat-din-padure-ce-a-primit-micutul-supravietuitor-de-la-oamenii-legii_8212741.html

Ultimă oră

Același autor