La data de 24 martie orele 17:00, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au primit spre executare M.E.P.I. cu nr. 395/2025 din 24.03.2026, emis de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 1490/285/2025, privind o tânără în vârstă de 27 ani, din comuna Voitinel cu privire la care s-a dispus un an de închisoare în regim penitenciar pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În vederea executării mandatului, patrula din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești s-a deplasat la domiciliul fetei. Acesteia i-a fost adus la cunoștință mandatul de executare al pedepsei cu închisoarea și i-a fost înmânat un exemplar sub semnătură personală. Cu privire la pedeapsa privativă de libertate primită de condamnată a fost înștiințat în mod verbal direct soțul său. În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Rădăuți s-a constituit o escortă ce urmează a se deplasa la Penitenciarul Botoșani pentru punerea în aplicare a mandatului de executare al pedepsei.