Lecții de prim ajutor în două școli din județul Botoșani – FOTO

Lecții simple, dar esențiale, care pot face diferența în momente critice – așa a arătat ziua de astăzi pentru elevii din Flămânzi și Ungureni, unde paramedicii SMURD și voluntarii programului național „Salvator din Pasiune” le-au arătat, pas cu pas, cum să acorde primul ajutor și i-au implicat în exerciții practice.

Activitatea a fost organizată în cadrul Programului național „Săptămâna Verde” și a reunit aproximativ 200 de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ion Bojoi” din orașul Flămânzi și Școala Gimnazială Ungureni.

Cu ajutorul manechinelor, salvatorii le-au prezentat cum se realizează corect manevrele de resuscitare, iar participanții au avut ocazia să exerseze direct.

De asemenea, participanții au învățat cum să reacționeze în cazuri precum pierderea cunoștinței sau obstrucția căilor aeriene, exersând inclusiv metoda Heimlich.

Pe parcursul întâlnirii, elevii au aflat că, în orice situație de urgență, apelarea numărului unic 112 este primul pas. Întrebările lor au vizat în special când este necesară resuscitarea, cât timp trebuie continuată și cum se aplică corect manevrele.

La Flămânzi, copiii au putut vedea și o autospecială de pompieri folosită în misiuni operative, ceea ce a stârnit interesul și curiozitatea acestora.

Cadrele didactice au subliniat utilitatea unor astfel de activități, care contribuie la formarea unor deprinderi practice importante și la dezvoltarea responsabilității în rândul elevilor.

La activitate a participat și Simona Jitaru, voluntar în cadrul programului național „Salvator din Pasiune”.

Pentru detalii, accesați:Ghid în caz de obstrucție a căilor aeriene https://bit.ly/Obstructia_cailor_aeriene_la_copiiGhid în caz de stop cardio-respirator: https://bit.ly/Stop_cardio_respiratorGhid în caz de pierdere a cunoștinței: bit.ly/pierderea_cunoștințeiGhid în caz de arsuri: bit.ly/Ghid_arsuri

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 10 Botoșani și Școala Gimnazială nr. 1 Durnești au petrecut, astăzi, câteva ore alături de pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, în cadrul Programului Național „Săptămâna Verde”.

Vizita a fost pentru ei o ocazie de a descoperi meseria de salvator și de a învăța cum pot evita situațiile periculoase.

Copiii au văzut autospecialele de intervenție, au urcat în ele și au testat echipamentele de protecție folosite în misiuni. Pompierii le-au povestit din experiențele lor reale, oferindu-le exemple concrete de întâmplări și explicând ce greșeli pot duce la situații critice.

Pe înțelesul lor, salvatorii le-au explicat cum trebuie să reacționeze în caz de urgență și ce comportamente trebuie evitate.

Au insistat asupra unor reguli simple, dar esențiale:

– folosirea cu grijă a focului și a aparatelor electrice;

– anunțarea rapidă a unui adult sau apelarea numărului 112 atunci când apare un pericol;

– părăsirea în siguranță a unui spațiu în caz de incendiu.

De asemenea, elevii au fost încurajați să asculte întotdeauna indicațiile pompierilor și ale adulților în astfel de momente.

Pentru cei care vor să afle mai multe despre cum să acționeze în situații de urgență, informații utile pot fi găsite pe platforma fiipregatit.ro sau în aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit.

Link-uri utile:

Sursa: https://www.gazetabt.ro/lectii-de-prim-ajutor-in-doua-scoli-din-judetul-botosani-foto/

Ultimă oră

Același autor