Astăzi, 21 martie, la invitația Asociației ,,Botoșani la Pas”, jandarmii botoșăneni și elevii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni , aflați în executarea stagiului de practică, au participat la o activitate voluntară de împădurire pe raza Ocolului Silvic Flămânzi.
La început de primăvară, cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor, jandarmii au plantat arbori împreună cu specialiști din cadrul
Direcției Silvice Botoșani, care au asigurat expertiza și puieții necesari plantării.
Terenul, aflat în zona Cantonului Runc, a fost împădurit cu puieți din diferite specii forestiere.
Cu siguranță, peste ani, puieții plantați astăzi se vor transforma în arbori falnici, care vor asigura un mediu natural propice dezvoltării netulburate a faunei sălbatice.
Ziua Internațională a Pădurilor, celebrată anual la data de 21 martie, reprezintă o inițiativă globală instituită de Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru promovarea gestionării durabile a pădurilor și evidențierea rolului acestora în dezvoltarea economică, protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice.
Sursa: https://www.botosaneanul.ro/jandarmii-botosaneni-au-plantat-astazi-copaci-video