Ziua Internațională a Romilor a fost sărbătorită în județul Botoșani prin artă, emoție și tradiție. Această zi a fost marcată printr-o activitate deosebită, plină de culoare, bucurie și expresie artistică, organizată cu implicarea elevilor și cadrelor didactice dedicate promovării valorilor culturale rome.
Evenimentul a reunit elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Primară Mășcăteni și Școala Nr. 2 Botoșani, care au pregătit un program artistic diversificat. Copiii au prezentat o scenetă, au recitat poezii și au încântat publicul cu momente de muzică și dans, celebrând astfel identitatea și tradițiile rome într-un mod autentic și emoționant.
Activitatea a fost coordonată de profesor de limba rromani, Lazărica Alisa, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, și profesor Larisa Petrescu, de la Școala Nr. 1 „Sfântul Nicolae” Botoșani, cu sprijinul învățătoarelor Coman Nadia, Monica Zîvc și Irimia Beatris, care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului.
Printre invitații speciali s-au numărat inspectorul pentru minorități Scripcariu Petronia, maestrul Cozmița Lascărachi și directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Albești, Anca Mutuzac, care au apreciat implicarea elevilor și importanța unor astfel de activități în păstrarea și promovarea culturii rome.
Evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a identității, demonstrând că tradițiile, muzica și dansul pot aduce împreună comunitatea și pot transmite mai departe valori importante noilor generații.