5.5 C
Botoșani
7 martie, 2026

Elicopterul SMURD chemat de urgență la Săveni pentru un bărbat salvat prin telemedicină ( VIDEO)

Elicopterul SMURD a fost chemat de urgenţă, vineri după-amiază, la Săveni pentru un bărbat în stare gravă. Este vorba despre un pacient, în vârstă de 55 de ani, din comuna Manoleasa.

Acesta a solicitat ajutor, prin 112, după ce a început să resimtă dureri în piept și dificultăți în respirație. Un echipaj de ambulanţă cu asistent de la Săveni s-a deplasat la domiciliul acestuia, în localitatea Manoleasa. După ce a observat simptomele, asistenta a avut prezența de spirit și l-a conectat pe pacient la aparatura de transmisie de date medicale din ambulanţă, iar parametrii vitali ai acestuia au fost trimişi direct într-un dispecerat specializat de la Iaşi.

În urma interpretării medicii specialişti de acolo au dignosticat pacientul cu infarct şi au decis ca acesta să fie transferat imediat, pe calea aerului, în centrul universitar.

Elicopterul nu a mai fost chemat, însă, aşa cum se obişnuia, la Botoşani. Operatorii de la Iaşi au indicat ca loc de aterizare/decolare chiar la Săveni. Totul pentru a se economisi timpul până bărbatul ajungea în grija specialiştilor din centrul universitar. Un echipaj de ambulanţă cu asistent de la Săveni s-a deplasat la camera de gardă de la Săveni, de unde a preluat pacientul şi l-a tranportat pe terenul de sport din localitate.“Pacientul acuza durere toracică, dispnees și prezenta tegumente palide și transpirate. Colega asistent din echipajul dirijat la fața locului a făcut transmisie de date la Iasi prin sistem TCTR. Ulterior specialiștii de acolo au pus diagnosticul de infarct miocardic anterior și infarct infero-lateral. Elicopterul SMURD a decolat de la Iaşi spre Săveni unde ambulanţa s-a oprit pe stadionul din localitate pentru a preda pacientul” , a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, coordonator în cadrul dispeceratului.

Componentele și funcționalitățile sistemului TCTR

Sursa: https://www.monitorulbt.ro/local/2026/03/06/elicopterul-smurd-chemat-de-urgenta-la-saveni-pentru-un-barbat-salvat-prin-telemedicina-video/

Ultimă oră

Același autor