UTA a făcut scorul etapei cu numărul 3 din play-off/out, trecând cu 5-1 de Metaloglobus. În mod normal, la un astfel de scor remarcații ar trebui să fie fotbaliștii ofensivi, însă Liga Profesionistă de Fotbal a inclus doi fundași ai lui Adrian Mihalcea în echipa etapei. Și asta chiar dacă Alin Roman a contribuit cu două „assisturi”, iar Hakim Abdallah cu un gol și o pasă decisivă. Dar, opțiunile pot fi citite și prin prisma că s-a mers pe mâna fotbaliștilor de atac din play-off, care se bat pentru campionat.
Surprinde, în schimb, absența arădeanului Rareș Pop, care e posibil să fii marcat cel mai frumos gol al sezonului în SuperLigă în Petrolul – Csikszereda 2-0, cu o cursă de 80 de metri, însă singurul jucător nominalizat de la prahoveni a fost portarul Bălbărău. Dincolo de gol, Pop a avut o evoluție solidă în banda dreaptă a echipei antrenate de Mehmet Topal.
Revenind la fotbaliștii care au prins echipa etapei aceștia sunt Florin Iacob, cel care a înscris al doilea gol stagional cu execuție frumoasă și Dmytro Pospelov. Fundașul ucrainean a reușit chiar „dubla” în poarta lui Găvrilaș, ajungând la 6 goluri stagionale, după cele 8 din stagiunea trecută, la Slobozia.
Câștigând cu 2-1 în Giulești, U. Cluj e liderul surprinzător al SuperLigii, la egalitate de puncte cu U. Craiova. Cristiano Bergodi e antrenorul etapei și îi are sub comandă pe:Bălbărău (Petrolul) – Iacob (UTA) Pospelov (UTA), Screciu (U. Craiova), Dragu (Slobozia) –Ongenda (FC Botoșani), Mekvabishvili (U. Craiova), An. Ciobanu (Oțelul) – Stanojev (U. Cluj), Al-Hamlawi (U. Craiova), O. Mendy (U. Cluj).