Direcţia de Sănătate Publică monitorizează 168 de unităţi cu impact radioactiv

Direcţia de Sănătate Publică Suceava, prin Laboratorul de igienă a radiaţiilor, monitorizează, în judeţele Suceava şi Botoşani, 168 de obiective cu impact radioactiv, dintre care 159 medicale, iar 9 industriale. Potrivit unei statistici a DSP, în respectivele  unităţi îşi desfăşoară activitatea 691 de persoane expuse profesional, dintre care 608 în domeniul medical, iar 83 în sectorul industrial. În totalul menţionat, 308 sunt bărbaţi, iar 383 femei, Direcţia de Sănătate Publică luând măsuri de protejare a sănătăţii şi de prevenire a îmbolnăvirilor prin expunerea la radiaţii ionizante. Conform sursei citate, în cursul anului 2025, în mediul cu caracter specific din judeţele Suceava şi Botoşani au fost autorizate şi avizate, din punct de vedere sanitar, o întreagă serie de „practici radiologice”.  Astfel, Laboratorul de igienă a radiaţiilor al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a eliberat 95 de autorizaţii sanitare de funcţionare, 8 avize sanitare de amplasare a construcţiilor, 213 de buletine de verificare a eficacităţii ecranelor de radioprotecţie, aplicând şi 23 de vize anuale. Totodată, la obiectivele cu impact, întreprinse au fost 170 de controale igienico-sanitare și de radioprotecție. Laboratorul de igienă a radiaţiilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava are competenţă pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani, printre atribuţiile acestuia remarcate fiind cele privind monitorizarea radioprotecţiei în expunerea medicală la radiaţii ionizante; supravegherea conţinutului radioactiv natural al alimentelor şi al apei potabile, cât şi supravegherea stării de sănătate a populaţiei din jurul obiectivelor nucleare.

Sursa: https://stiridinbucovina.ro/directia-de-sanatate-publica-monitorizeaza-168-de-unitati-cu-impact-radioactiv/

Ultimă oră

Același autor