Printre obiectele descoperite s-au numărat proiectile explozive și perforante, grenade de mână defensive și ofensive, precum și alte elemente de muniție, care ar fi putut deveni extrem de periculoase dacă persoanele care le-au găsit nu ar fi apelat 112 și nu ar fi solicitat sprijinul pirotehnicienilor. În total, anul trecut, au fost identificate 936 astfel de obiecte pe raza județului Botoșani.
La fiecare intervenție, echipa pirotehnică a acționat rapid pentru detectarea, identificarea, ridicarea, transportul și depozitarea muniției în condiții de siguranță, până la distrugerea acesteia.
Printre obiectele ridicate se numără:
– șase proiectile explozive de diferite calibere;
– trei proiectile perforante de diferite caliber;
– două grenade de mână (ofensivă și defensivă);
– 925 alte muniții și elemente de muniție (cartușe și focoase).
Aceste obiecte au fost descoperiteîn localitățile Rădăuți-Prut, Curtești, Frumușica, Botoșani, Horlăceni, Drislea, Brăești, Răchiți, Dorohoi, Drăgușeni, Ungureni, Albești, Vlădeni și Gorbănești.
Anul trecut, pirotehnicienii au participat la 24 de ședințe practice de pregătire, inclusiv cu personal de la ISU Iași și Suceava, precum și cu reprezentanți ai Direcției Regionale de Informații Moldova Nord.
Scopul acestor activități a fost perfecționarea tehnicilor de cercetare, detectare, dezgropare/degajare, identificare, ridicare, transport și neutralizare a elementelor de muniție neexplorată descoperite accidental. Astfel de antrenamente sunt esențiale pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire în vederea intervențiilor reale, care presupun un grad ridicat de risc.