9.4 C
Botoșani
7 martie, 2026

Defibrilatoare instalate în satele din Moldova. Aparatele care pot salva vieți vor fi puse lângă primării și dispensare

Zeci de localități din nord-estul țării vor fi dotate cu defibrilatoare care pot fi folosite de orice persoană în caz de urgență medicală. Aparatele vor fi instalate în 90 de comune și orașe din județele Iași, Vaslui și Botoșani, în locuri ușor accesibile, de regulă pe pereții exteriori ai primăriilor sau ai cabinetelor medicale. Scopul este ca defibrilatoarele să poată fi folosite imediat, la orice oră, până la sosirea echipajelor de urgență. În multe localități rurale, timpul de intervenție al ambulanței poate fi decisiv.„Este foarte bine că există aceste aparate. Sunt situații în care până ajunge salvarea trebuie să intervină cineva”, spune un localnic. Un alt bărbat povestește că soția sa a suferit un stop cardio-respirator și că intervenția rapidă a echipajelor de la SMURD i-a salvat viața. Defibrilatoarele sunt concepute pentru a fi folosite inclusiv de persoane fără pregătire medicală. După deschiderea aparatului, acesta oferă instrucțiuni vocale clare, pas cu pas, pentru acordarea primului ajutor. Potrivit Angelicăi Hristea, directorul Serviciul Județean de Ambulanță Iași, populația trebuie încurajată să folosească aceste dispozitive în situații critice, deoarece intervenția rapidă poate face diferența dintre viață și moarte. Specialiștii spun că, în cazul unui stop cardiac, intervenția în primele cinci minute poate crește șansele de supraviețuire la peste 70%. Proiectul prin care sunt cumpărate defibrilatoarele este unul transfrontalier, realizat între România și Republica Moldova, cu o valoare totală de aproximativ 1,6 milioane de euro. Pe lângă aceste echipamente, programul include și achiziția a zece ambulanțe noi. Patru vor ajunge în județul Iași, iar alte șase vor fi livrate la Chișinău, pentru serviciile medicale de urgență din capitala Republicii Moldova.

Sursa: http://stiriest.ro/2026/03/07/defibrilatoare-instalate-in-satele-din-moldova-aparatele-care-pot-salva-vieti-vor-fi-puse-langa-primarii-si-dispensare/

Ultimă oră

Același autor