Un simplu control de rutină desfășurat de polițiștii botoșăneni s-a transformat într-o captură de răsunet, scoțând la iveală noi detalii șocante despre stilul de viață al unora dintre cei implicați într-unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție din județ.
Un tânăr de 32 de ani din comuna Curtești a fost oprit în trafic pe strada Nicolae Iorga. Ceea ce părea a fi o verificare banală a scos la lumină nu doar un șofer teribilist, ci un personaj deja cunoscut de anchetatori. Unul dintre inculpații din răsunătorul dosar instrumentat de DNA privind mafia avizelor de la Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani .
O „bombă” chimică la volan
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au decis să îl tragă pe dreapta pe tânăr după ce au observat nereguli în modul de a conduce. Odată ajunși la geamul portierei, comportamentul extrem de agitat și nefiresc al bărbatului a ridicat imediat suspiciuni. Testarea rapidă cu aparatul DrugTest a confirmat bănuielile oamenilor legii, rezultatul fiind pozitiv.
Adevăratul șoc a venit abia după prelevarea probelor biologice și efectuarea analizelor toxicologice de laborator. Rezultatele au indicat o inconștiență greu de imaginat: bărbatul avea în organism nu una, ci patru substanțe psihoactive diferite în momentul în care se afla la volan pe una dintre cele mai circulate artere din municipiu.
Afaceri cu statul, corupție și un nou dosar penal
Tânărul din Curtești nu este deloc străin de problemele cu legea. Acesta figurează pe lista lungă a oamenilor de afaceri și funcționarilor trimiși în judecată de procurorii anticorupție în luna iunie a anului 2025.
Vă reamintim că acel dosar a zguduit din temelii instituțiile de mediu din Botoșani, vizând o rețea complexă de 26 de persoane. De la comisari de mediu și șefi din cadrul APM, până la primari și administratori de firme.
Acuzațiile din dosarul DNA care îl vizează și pe șoferul oprit luni fac referire la un sistem bine pus la punct de dare și luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu. În schimbul unor foloase necuvenite (bani, tone de lemne, grâu sau mașini uzate pentru programul Rabla), funcționarii publici închideau ochii la incendieri ilegale, poluare și depozitări clandestine de deșeuri, sau facilitau obținerea avizelor de mediu.
Se pare că, în așteptarea deciziilor din instanță, stresul procesului penal de corupție a fost „tratat” de tânărul afacerist într-un mod cât se poate de ilegal. În prezent, polițiștii botoșăneni i-au deschis acestuia un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, cercetările fiind în plină desfășurare. Rămâne de văzut cât de greu va atârna acest nou derapaj grav în balanța judecătorilor care îi analizează deja trecutul infracțional.