La sediul breslei locale a arhitecților, în fosta Uzina de Apă Suceava, a avut loc recent Conferința Teritorială a Sucursalei Suceava-Botoșani a Uniunii Arhitecților din România (U.A.R.), reuniune în cadrul căreia au fost prezentate și supuse aprobării raportul de activitate al Consiliului de conducere pentru mandatul anterior, precum și structura noii conduceri pentru perioada 2026–2030.
Conferința a avut, astfel, un dublu obiectiv: evaluarea activității desfășurate în ultimii ani și stabilirea conducerii sucursalei pentru următorul mandat. În același timp, reuniunea teritorială a precedat Conferința Națională a Uniunii Arhitecților din România, programată să aibă loc în luna mai, for în cadrul căruia urmează să fie analizate și aprobate unele optimizări organizatorice, viitorul program de activitate și direcțiile de acțiune ale organizației, precum și alegerea noilor organe de conducere la nivel național.
La nivelul organizației din nord-estul țării, în funcția de președinte a fost reales arhitectul Ion Andriu, care a câștigat detașat competiția cu fostul arhitect-șef al municipiului Botoșani, arhitectul Dan Sandu. Totodată, au fost desemnați delegații care vor reprezenta sucursala la Conferința Națională a U.A.R., respectiv arhitecții Ion Andriu, Constantin Gorcea, membru în exercițiu al Senatului, și Mihai Tulbure, reprezentant al județului Botoșani.
În contextul acestei reuniuni a fost reiterat și rolul Uniunii Arhitecților din România în peisajul profesional și cultural din România. U.A.R. este prezentată drept moștenitoarea morală și patrimonială a Societății Arhitecților Români, înființată în anul 1891 și reconfirmată prin Decretul-Lege nr. 127/1990, asigurând totodată continuitatea fostei Uniuni a Arhitecților, care a funcționat în perioada 1952–1990. Organizația are corespondenți în toate țările Uniunii Europene, este membru fondator al Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori (A.N.U.C.), constituită în 1995, și urmărește promovarea arhitecturii, urbanismului și peisagisticii ca domenii ale culturii, precum și protejarea patrimoniului cultural național.
Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, principalele obiective ale activității Uniunii Arhitecților din România constau în susținerea arhitecturii ca act de creație artistică, promovarea calității culturale a acesteia, inițierea de programe și proiecte culturale, punerea în valoare a patrimoniului cultural, precum și valorificarea și întreținerea imobilelor-monument istoric.
Totodată, a fost subliniat faptul că în România funcționează două organizații reprezentative ale breslei arhitecților. Pe de o parte, Ordinul Arhitecților din România (O.A.R.) coordonează exercitarea profesiei în conformitate cu reglementările legale în vigoare, cu Statutul organizației, cu Codul deontologic și cu prevederile Legii nr. 184/2001, având peste 12.000 de membri. Pe de altă parte, Uniunea Arhitecților din România are ca principal obiectiv activitățile care țin de dimensiunea culturală a profesiei, de patrimoniu, de prezența domeniului în societate și în raporturile internaționale ale profesiei, reunind aproximativ 2.500 de membri, admiși pe baza unui dosar de activitate, profesioniști atât din țară, cât și din străinătate. În acest cadru, U.A.R. organizează programe culturale, simpozioane și conferințe profesionale, concursuri și Bienala Națională de Arhitectură.
Bilanțul activității Sucursalei Suceava–Botoșani a U.A.R. a fost prezentat drept unul bogat și bine apreciat. Structura s-a remarcat ca organizator sau coorganizator al unor manifestări devenite tradiționale și cu impact la nivel național, între care „Zilele Culturii Urbane la Uzina de Apă”, eveniment ajuns la douăsprezece ediții de succes, având ca temă principală protejarea și promovarea patrimoniului cultural național. De asemenea, a fost evidențiat programul „Zilele Elevului Arhitect”, care premiază și promovează elevii din ciclul superior al învățământului vocațional de specialitate din județele Suceava și Botoșani.
În același bilanț au fost incluse și conferințele, expozițiile, lansările de carte și piesele de teatru desfășurate la fosta Uzina de Apă, evenimente la care sucursala a participat în calitate de gazdă și coorganizator. Activitatea sucursalei a fost apreciată și prin participarea la manifestări a unui public relativ numeros, prin distincțiile acordate de conducerea națională, precum și prin articolele de presă apărute în publicațiile de specialitate ale breslei și în alte instituții media.