Penitenciarul Târgu Jiu a organizat prima ediție a concursului interpenitenciar „Constantin Brâncuși – conștiință universală”, un proiect cultural-educativ dedicat creațiilor literare și artistice realizate de persoane private de libertate. Etapa finală a avut loc astăzi și a constat în evaluarea lucrărilor și desemnarea câștigătorilor.
La această ediție au participat 80 de deținuți din 15 unități penitenciare din țară, care și-au exprimat creativitatea prin lucrări inspirate din opera și filosofia marelui sculptor român. Evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a-și valorifica talentul artistic și de a-și exprima emoțiile și gândurile într-un cadru organizat.
Lucrările au fost expuse și analizate de o comisie formată din specialiști în domeniul cultural și artistic, alături de reprezentanți ai Penitenciarului Târgu Jiu. Organizatorii au subliniat importanța unor astfel de inițiative în procesul de reintegrare socială a deținuților.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul mai multor unități penitenciare partenere, printre care Botoșani, Timișoara, Gherla, Codlea, Arad, Ploiești, Pelendava, București-Jilava, Bistrița, Aiud, Oradea, Slobozia, Satu Mare și Drobeta-Turnu Severin, precum și al Administrației Naționale a Penitenciarelor.