Comunitatea se mobilizează pentru familia elevului de 14 ani care a murit după ce i s-a făcut rău la ora de sport

Tragedie cumplită în comuna Mihai Eminescu, sat Cucorăni, județul Botoșani, acolo unde un băiat de doar 14 ani și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău în timpul orei de educație fizică. Cazul este acum anchetat de autorități într-un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Durerea familiei este de nedescris. Copilul, care cu o zi înainte mergea la școală și își făcea planuri pentru viitor, a plecat fulgerător, lăsând în urmă părinți îngenuncheați de suferință și o surioară de numai 9 ani, care nu înțelege de ce fratele ei nu se mai întoarce acasă.

Administratorul Asociației Grup Civic Botoșani Daniel Caslariu a transmis un mesaj sfâșietor, anunțând că se află alături de părinți în aceste momente cumplite. Familia se află la Serviciul de Medicină Legală, urmând ca trupul neînsuflețit al copilului să fie ridicat de la morgă pentru a fi dus acasă și pregătit pentru înmormântare.

Pe lângă drama pierderii fiului lor, părinții, oameni simpli, fără venituri stabile, se confruntă și cu povara cheltuielilor de înmormântare. Comunitatea este acum chemată să le fie sprijin în cea mai grea încercare a vieții lor.

Cei care doresc să ofere un ajutor financiar o pot face prin donații în contul mamei:

Bojoreanu Corina

RO13 RNCB 0041 1802 1898 0001

Orice sumă, oricât de mică, poate însemna un sprijin real pentru această familie copleșită de suferință.

Sursa: https://www.asingorj.ro/comunitatea-se-mobilizeaza-pentru-familia-elevului-de-14-ani-care-a-murit-dupa-ce-i-s-a-facut-rau-la-ora-de-sport/

Ultimă oră

Același autor