O suplimentare bugetară de peste un milion de lei a fost alocată în județul Botoșani pentru susținerea unor investiții aflate în derulare, ca urmare a amendamentelor depuse și susținute în Parlament de senatorul Cătălin Silegeanu.
Potrivit unui comunicat transmis de parlamentar, fondurile sunt direcționate către mai multe unități administrativ-teritoriale pentru a sprijini continuarea investițiilor deja începute, în contextul constrângerilor bugetare existente la nivel local.
Astfel, comunele Adășeni și Trușești vor beneficia de câte 350.000 de lei fiecare. De asemenea, orașul Bucecea și comunele Cândești, Cristești, Dersca, Lunca, Nicșeni și Vârfu Câmpului vor primi, în total, 350.000 de lei, suma urmând să fie împărțită în mod egal, câte 50.000 de lei pentru fiecare administrație.
„Nu sunt sume spectaculoase, dar contează când bugetele locale sunt tot mai constrânse și loc pentru investiții abia se mai găsește, contrar declarațiilor unor colegi care vorbesc despre bani suficienți și <
Parlamentarul a subliniat că demersul a vizat sprijinirea tuturor comunităților care au semnalat nevoi, indiferent de apartenența politică a administrațiilor locale.
„Am susținut amendamente pentru toate administrațiile care mi-au semnalat nevoi, inclusiv pentru localități conduse de PSD și PNL. Nu a fost o decizie comodă în interiorul grupului parlamentar, dar este direcția în care aleg să merg. Pentru mine, interesul județului Botoșani nu se negociază în funcție de culoarea politică, iar oamenii nu trebuie împărțiți în funcție de cine le conduce primăria. Asta înseamnă să înțelegi și să-ți asumi rolul de parlamentar până la capăt. Diferența se simte în modul în care alegi să acționezi, ca om de partid sau ca om de stat. Iar eu am hotărât să reprezint întreg județul, nu doar o tabără”, a mai transmis Cătălin Silegeanu.
În bugetul pe 2026, primăriilor din județul Botoșani le-au fost alocate 260,84 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor cu asistența socială și educația, 131,833 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale și numai 43,793 milioane lei repartizate prin Consiliul Județean pentru infrastructura rutieră, ceea ce confirmă o structură bugetară orientată puternic către funcționare.