Cei mai buni specialişti Delgaz Grid, premiaţi la „Trofeul Electricianului 2026”, etapa pe companie

> 27 de specialişti Delgaz Grid şi 3 elevi electricieni au urcat pe podium > Câştigătorii vor reprezenta compania la etapa naţională, găzduită de Delgaz Grid, în luna iulie, la Iaşi

Cei mai buni 27 de specialişti ai operatorului de distribuţie Delgaz Grid la nouă categorii de concurs, alături de trei elevi de la licee tehnice partenere, au fost premiaţi în cadrul etapei pe companie a concursului profesional „Trofeul Electricianului 2026”, desfăşurat în perioada 24-26 martie la Iaşi.

După două zile de probe teoretice şi practice, participanţii şi-au demonstrat competenţele în cele zece specializări ale competiţiei, confirmând nivelul ridicat de profesionalism din domeniul distribuţiei de energie electrică. Câştigătorii vor reprezenta compania la etapa naţională, care va avea loc în luna iulie, tot la Iaşi.

În competiţie au participat peste 120 de electricieni şi ingineri din Delgaz Grid, selectaţi prin concurs dintre cei circa 1.000 înscrişi la etapa de masă a Trofeului, derulată în luna februarie.

Ajuns la a X-a ediţie, „Trofeul Electricianului Junior”, competiţie dedicată viitorilor electricieni, a reunit în acest an câte trei elevi de la Colegiul Tehnic N.V. Karpen din Bacău, Liceul „Dimitrie Leonida” din Iaşi şi Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava.

„Într-o lume tot mai dependentă de energie, rolul reţelelor de distribuţie şi al celor care le operează este esenţial. Performanţa nu înseamnă doar rezultate în competiţii, ci şi responsabilitatea zilnică de a asigura continuitatea şi siguranţa alimentării cu energie. Prin profesionalism, implicare şi dorinţă de perfecţionare, colegii noştri demonstrează că excelenţa este un standard, nu o excepţie. Le mulţumesc pentru efortul constant şi le doresc mult succes la etapa naţională” a declarat Cristian Ifrim, director general adjunct al Delgaz Grid.

Electricienii Delgaz Grid au concurat la şapte specializări: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 KV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane), defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune, iar inginerii la secţiunea omonimă şi la cea de dispecer energetic de distribuţie.

Şapte electricieni din Suceava, cinci din Bacău, patru din Iaşi, trei din Botoşani şi câte unul din Neamţ şi Vaslui au urcat pe podium în aplauzele colegilor.

La specializarea Dispecer energetic de distribuţie, locurile I şi II au ajuns la Iaşi, iar locul III a ajuns la Suceava.

La secţiunea pentru ingineri, locurile I şi II au ajuns la Suceava, iar locul III la Iaşi.

La Trofeul Electricianului Junior, locurile I şi II au fost câştigate de Colegiul Tehnic N.V. Karpen din Bacău, iar locul III de Liceul „Dimitrie Leonida” din Iaşi.

Ca în fiecare an, în cadrul evenimentului au fost prezenţi cu standuri expoziţionale producători de echipamente, materiale, dispozitive şi unelte, aparate de măsură specifice domeniului, dar şi firme constructoare de reţele electrice cu care colaborăm.

„Trofeul Electricianului” este un eveniment de tradiţie, probabil cel mai longeviv şi de anvergură concurs profesional din România. Istoria de 49 de ani a competiţiei a început în 1977 şi este strâns legată de Moldova şi de municipiul Iaşi, unde a avut loc prima ediţie a competiţiei. ()

Sursa: https://www.crainou.ro/2026/03/30/cei-mai-buni-specialisti-delgaz-grid-premiati-la-trofeul-electricianului-2026-etapa-pe-companie/

Ultimă oră

Același autor