Un bărbat de 41 de ani a dispărut de două zile dintr-o localitate din județul Botoșani. Este vorba de Aurel Constantin Mihăilă, care a dispărut de pe raza localității Jijia din comuna Albești.
„La data de 07 aprilie 2025, ora 11.15, patrula de siguranță publica din cadrul SPR 3 Hlipiceni a fost sesizata prin SNUAU112 cu privire la faptul ca numitul Mihaila Constantin, in varsta de 41 ani, nu se mai afla la locuința sa de aproximativ doua zile , fiind plecat in loc necunoscut”, a transmis Poliția Română.
Bărbatul, născut pe 5 mai 1984, are domiciliul în municipiul Iași, dar locuia în satul Jijia. El are următoarele semnalmente: înălțime: 170 cm, greutate: 60 kg, corp atletic.
Persoanele care pot oferi informații despre persoana dispărută pot suna de urgență la 112.