Actriță din Botoșani nominalizată la Premiile Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar – BotosaniNews.ro

O actriță din Botoșani a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Ada Lupu a fost nominalizată pentru rolul Mihaela Klaus din filmul Comatogen, în regia lui Igor Cobileanski.

„Mulțumesc din tot suflețelu’ meu de copil din Botoșani”, a fost reacția actriței.

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming. Nominalizații intră acum în cursa pentru trofee. Câștigătorii vor fi anunțați pe 4 mai, la Gala Aniversară, care celebrează ediția cu numărul 20 a Premiilor Gopo.

Cinci filme intră oficial în competiție pentru trofeul la cea mai râvnită categorie a Premiilor Gopo – Cel mai bun film de lungmetraj: Comatogen (r. Igor Cobileanski), Dinți de lapte (r. Mihai Mincan), Kontinental ’25 (r. Radu Jude), Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure) și documentarul Tata (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc).

Dinți de lapte conduce topul celor mai nominalizate filme, apărând în 12 categorii de premii. Urmează Nu mă lăsa să mor (9 nominalizări) și Cravata Galbenă (8 nominalizări). Producțiile Comatogen și Kontinental ’25 sunt ambele nominalizate în câte 7 categorii de premii.

La categoria Cea mai bună regie sunt nominalizați Igor Cobileanski pentru Comatogen, Mihai Mincan pentru Dinți de lapte, Radu Jude pentru filmul Kontinental ’25, Andrei Epure pentru Nu mă lăsa să mor și Tudor Giurgiu pentru Pădurea de molizi.

În cursa pentru trofeul Cea mai bună actriță într-un rol principal intră: Daniela Nane pentru rolul Alina Zlot din Comatogen, Ilinca Hărnuț pentru rolul Lena din filmul Ink Wash, Eszter Tompa pentru rolul Orsolya din Kontinental ’25, Cosmina Stratan pentru interpretarea Mariei Laurint din Nu mă lăsa să mor și Coca Bloos pentru rolul Minodora din Pădurea de molizi.

Cel mai bun actor într-un rol principal va fi decis între Daniel Popa pentru rolul Gabriel Vânătoru din filmul Clasat, Andrei Aradits pentru rolul Pavel din Comatogen, Ben Schnetzer pentru interpretarea tânărului Sergiu Celibidache din Cravata Galbenă și Mircea Andreescu pentru rolul Gheorghe Holovati din Pădurea de molizi.

Categoria Cel mai bun film documentar cuprinde următoarele titluri: CALIU: Nicidecum altceva, ce să fac altceva (r. Simona Constantin), Mica Sirie (r. Mădălina Roșca, Reem Karssli), Tata (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc), TWST / Things We Said Today (r. Andrei Ujică) și Viitor Luminos (r. Andra MacMasters).

Cel mai bun film de debut va fi votat dintre producțiile: Clasat (r. Horia Cucută, George ve Gänæaard), Ink Wash (r. Sarra Tsorakidis), Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure), Tata (r. Lina Vdovîi) și Viitor luminos (r. Andra MacMasters).

În perioada următoare, peste 700 de profesioniști activi din toate domeniile industriei autohtone de film vor fi invitați să voteze pentru desemnarea câștigătorilor trofeelor Gopo 2026. Mecanismul de vot este asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanță PwC România, partener al Premiilor Gopo încă din 2011. Regulamentul Premiilor Gopo poate fi consultat pe site-ul oficial AICI.

Juriile care au stabilit nominalizările

Premiile Gopo au două jurii de preselecție, unul pentru categoria lungmetrajelor și unul pentru categoriile documentar și scurtmetraj. În 2026, Juriul pentru lungmetraje a fost alcătuit, ca și până acum, din 11 profesioniști din domeniul cinematografic: criticii de film Irina Margareta Nistor, Alin Ludu Dumbravă, Andrei Șendrea, regizorii Bogdan Mureșanu și Andrei Tănase, actrița Elvira Deatcu, producătoarea de film Oana Iancu, directorul de imagine Alexandru Sterian, monteurul Eugen Kelemen, scenograful Cristian Niculescu și creatoarea de costume Dana Anghel.

Din juriul de documentare și scurtmetraje au făcut parte 5 profesioniști din industrie: Redactor-șef Films in Frame Laura Mușat, regizorii Isabela Tent și Paul Negoescu, monteurul Tudor D. Popescu și Cătălin Anchidin, promotor film.

Sursa: https://www.botosaninews.ro/728210/cultura/actrita-din-botosani-nominalizata-la-premiile-gopo-pentru-cea-mai-buna-actrita-in-rol-secundar/

Ultimă oră

Același autor