Românii au talente cât să dea și la alții, dar la unele dintre abilități nu ar renunța nici să-i torturezi cu ceară topită. Au românii un talent aparte de a sărbători orice și oricând. Crăciun, Paște, Revelion, 1 mai, 2 mai, ziua lui cutare, cumătrie sau nuntă, nu contează, ritualul e același. Fie că se adună „în familie”, fie că dă foc la niște cauciucuri pentru a încinge grătarul cu prietenașii, românii încep cu destupatul sticlelor și fac asta până nu se mai pot ține pe picioare. Amintirile unora sunt formate doar din ce au făcut prin armată când erau zmei cu bibanii și câte recipiente pentru sistemul de reciclare au produs la ultimul grătar. Cei cu memorie de calitate sunt în stare să-și aducă aminte câte sticle au golit la penultima paranghelie, iar „fenomenele” țin inventarul și pe zece paranghelii.
Cam astea sunt discuțiile, nimic despre cărțile citite sau filmele vizionate. După urmează scandalurile, bătăile, condusul cu capul plin de trascău și Urgențele aglomerate ca în zone de război. Prin urmare, apare o întrebare simplă, dar care rămâne fără răspuns: Ce are alcoolismul cu sărbătorile?
Da, care e treaba, care e legătura? De ce simte românul nevoia să transforme fiecare moment de bucurie colectivă într-un concurs de cine bea mai mult și mai prost? De ce nu poate românul să petreacă fără să-și dea în stambă, fără să ajungă la concluzia că legea e pentru alții și el e zmeul șoselelor? Acum ceva timp, în timpul unei razii, un șofer din patru conducea cu alcool în cap și nici măcar nu era ajun de sărbătoare, zi de lucru, pur și simplu. Când ai așa procent de amețiți nu mai vorbim de cazuri izolate, ci de un fenomen de masă. Pentru că la noi sărbătoarea nu înseamnă bucurie, ci dezlegare. Dezlegarea a tot ceea ce e mai rău din noi. Dezlegarea la prostie, inconștiență, tupeu și violență. O dezlegare pentru care s-a inventa scuza perfectă. Lasă-mă, domnule, să beau, că e sărbătoare. Și ce alt mod e mai potrivit pentru a sărbători ceva decât abuzul de trascău cu consecințele de rigoare? După excesele bahice de sărbători Urgențele se transformă în cârciumi de noapte, reuniunile de familie în competiții de box, drumurile în circuite de Formula Bețiv și lista de nenorociri poate continua.
Cel mai trist e că toată lumea știe asta, toată lumea comentează și e de acord că nu e în regulă. Nu e în regulă pentru alții, pentru băgătorul de seamă e acceptabil, el are voie, alții nu, asta explică dimensiunea fenomenului. Toți își dau cu părerea, dar prea puțini sunt cei care fac efortul de a rupe lanțul slăbiciunii. Asta pentru că tradiția se deprinde în familie, ce vede puiul de om la babaci, aia aplică, așa se procedează din moși-strămoși.
E drept că am evoluat în ultimii ani – de ceva vreme nu am mai prins o nuntă cu bețivi și bătăi –, dar pașii sunt mărunți și cam neasumați. Poate că nu se mai îmbată românul „ca porcul” la nuntă, deși nu cred că a văzut cineva vreun râmător beat, dar dacă-l testezi după ce iese de la petrecere tot dă etilotestul peste cap. Până la urmă, nu sărbătorile sunt problema, ci modul în care sărbătorim, halul în care masacrăm orice prilej de bucurie înecându-l în alcool. Dacă fiecare prilej de bucurie devine scuză pentru excese bahice, atunci nu mai vorbim de celebrare, ci de anestezie colectivă. Pentru că adevărata schimbare nu vine din controale și restricții, ci din decizia de a nu mai confunda libertatea cu lipsa de control și tradiția cu beția. Altfel vom continua să ridicăm pahare în cinstea unor sărbători pe care nu le mai înțelegem și pe care, asemenea paharelor, le golim de orice sens.
Sursa: https://www.monitorulbt.ro/editorial/2026/04/22/cand-bucuria-se-masoara-in-sticle-golite/