Panouri solare distruse într-un incendiu puternic

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Buimăceni, comuna Albești. O magazie a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu trei autospeciale de stingere, dar o ambulanță aparținând SAJ.

Salvatorii au localizat incendiul în limitele găsite, împiedicând extinderea acestuia la casă.

A ars anexa și s-au degradat zece panouri solare.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔️ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;✔️ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;✔️ nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;✔️ nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;✔️ nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici de putere mare din acelaşi prelungitor, concomitent.

Sursa: https://www.monitorulbt.ro/local/2026/04/21/panouri-solare-distruse-intr-un-incendiu-puternic/

Ultimă oră

Același autor