Conferinţa Teritorială a Sucursalei Suceava – Botoşani a Uniunii Arhitecţilor din România

Recent, la sediul breslei locale a arhitecţilor, fosta Uzină de Apă Suceava, a avut loc Conferinţa Teritorială a Sucursalei Suceava – Botoşani a Uniunii Arhitecţilor din România. Principalul scop al conferinţei a fost prezentarea şi aprobarea Raportului de activitate al Consiliului de conducere din mandatul anterior, precum şi alegerea noii conduceri pentru mandatul 2026 – 2030. În luna mai urmează să se desfăşoare Conferinţa Naţională a Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), care urmează să analizeze şi să aprobe unele optimizări organizatorice, viitorul program de activitate şi direcţii de acţiune, precum şi alegerea noilor organe de conducere la nivel naţional.

La nivelul organizaţiei din Nord-Estul ţării a fost (re)ales în funcţia de preşedinte arhitectul Ion Andriu, care a câştigat detaşat competiţia cu fostul arhitect-şef al municipiului Botoşani, colegul Dan Sandu. Au fost stabiliţi şi delegaţii pentru Conferinţa Naţională, în persoana arhitecţilor Andriu Ion, Gorcea Constantin (membru în exerciţiu al Senatului) şi Mihai Tulbure (reprezentant al judeţului Botoşani).

Reiterăm faptul că Uniunea Arhitecţilor din România este moştenitoarea morală şi patrimonială a Societăţii Arhitecţilor Români care a luat fiinţă în 1891 şi reconfirmată în Decretul Legii 127/1990 dar asigură şi continuitatea fostei Uniuni a Arhitecţilor (UA), care a funcţionat între anii 1952 şi 1990. Uniunea care are corespondenţi în toate ţările din UE Organizaţia este membru fondator al Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori (ANUC), constituită în 1995, şi urmăreşte promovarea arhitecturii, urbanismului şi peisagisticii ca domenii ale culturii, dar şi protejarea patrimoniului cultural naţional.

Obiectivele principale ale activităţii UAR constau în susţinerea arhitecturii ca act de creaţie artistică şi promovarea calităţii culturale a acesteia, precum şi iniţierea de programe şi proiecte culturale, punerea în valoare a patrimoniului cultural, precum şi valorificarea şi întreţinerea imobilelor monumente istorice. Precizăm că în România există două organizaţii ale breslei arhitecţilor, respectiv Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) care coordonează exercitarea profesiei în conformitate cu reglementările legale în vigoare, Statutul organizaţiei şi Codul deontologic, şi Legea 184/2001, având peste 12.000 de arhitecţi membri. UAR are însă ca principal obiectiv, după cum am arătat, activităţi legate de zona culturală a profesiei, patrimoniu prezenţa domeniului în societate şi în raporturile internaţionale ale profesiei, cuprinzând cca 2.500 de membri, admişi pe baza unui dosar de activitate, membri fiind profesionişti atât din ţară cât şi din străinătate. Structura organizează programe culturale, simpozioane şi conferinţe profesionale, concursuri şi Bienala Naţională de Arhitectură (BNA).

Bilanţul activităţii Sucursalei Suceava – Botoşani a UAR s-a dovedit a fi bogat şi bine apreciat, structura fiind organizatoare sau coorganizatoare a unor manifestări devenite tradiţionale şi cu impact la nivel naţional, precum „Zilele Culturii Urbane la Uzina de Apă” eveniment care a avut douăsprezece ediţii de succes, tema principală fiind protejarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional, sau programul „Zilele Elevului Arhitect”, care premiază şi promovează tinerii elevi din cursul superior al învăţământului vocaţional de specialitate de pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani. De aprecieri similare s-au bucurat şi conferinţele, expoziţiile, lansările de carte, piesele de teatru, desfăşurate la fosta „Uzina de Apă” şi la care sucursala a participat în calitate de gazdă şi coorganizator.

Activitatea sucursalei a fost apreciată şi prin participarea la manifestări a unui public relativ numeros sau de acordarea unor distincţii din partea conducerii la nivel naţional şi prin articolele de presă apărute în publicaţiile de specialitate ale breslei sau altor organe media. Participanţii la conferinţa teritorială recent desfăşurată şi-au manifestat speranţa în vremuri mai liniştite şi paşnice favorabile cunoaşterii, creaţiei şi unei vieţi culturale active.

Arh. ION ANDRIU

Sursa: https://www.crainou.ro/2026/04/08/conferinta-teritoriala-a-sucursalei-suceava-botosani-a-uniunii-arhitectilor-din-romania-2/

Ultimă oră

Același autor