Pe 5 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din comuna Durnești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul public din comuna Durnești, a fost somat de către polițiști să se oprească, însă nu s-a supus solicitării, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea sa, reușind oprirea acestuia în scurt timp. În momentul
interceptării, acesta emana halenă alcoolică, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
Mai mult decât atât, conducătorul auto a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
Sursa: https://www.botosaneanul.ro/urmarire-in-trafic-sofer-retinut-dupa-un-scandal-monstru