Weekend cu dosare penale pe șoselele din Botoșani: alcoolemii record, accidente și rețineri pe bandă rulantă (VIDEO)

Polițiștii rutieri din județul Botoșani au avut un sfârșit de săptămână plin, marcat de o serie de depistări care scot în evidență inconștiența unor șoferi.

Bilanțul ultimelor zile arată clar că alcoolul și volanul rămân o combinație periculoasă: un bărbat a ajuns după gratii din cauza unei alcoolemii uriașe, în timp ce un tânăr a provocat un accident rutier pe străzile din municipiu.

Controalele s-au desfășurat în mai multe localități din județ în perioada 3-5 aprilie 2026, iar rezultatele aparatelor etilotest i-au trimis pe mulți direct la spital pentru recoltarea de probe biologice, alegându-se totodată cu dosare penale.

Campion la alcoolemie, trimis direct în arest

Cel mai grav caz a fost înregistrat în orașul Darabani. Vineri, 3 aprilie, un localnic în vârstă de 53 de ani a fost tras pe dreapta de polițiști pe strada 1 Decembrie. Starea bărbatului a trădat imediat faptul că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan. În urma testării, aparatul etilotest a indicat o valoare șocantă: 1,19 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere pericolul iminent pe care îl reprezenta în trafic, polițiștii au emis sâmbătă o ordonanță de reținere pe numele său. Bărbatul își va petrece următoarele 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani, fiind cercetat penal.

Teribilism la 20 de ani: băut la volan, a pus la pământ un indicator rutier

Un alt episod grav a avut loc sâmbătă, 4 aprilie, chiar în municipiul Botoșani. Un tânăr de 20 de ani, originar din localitatea Flămânzi, a atras atenția polițiștilor din cadrul Biroului Rutier după ce s-a angajat într-o depășire neregulamentară. Din cauza vitezei și a lipsei de reacție, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat în plin într-un indicator rutier de pe marginea drumului.

Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă motivul accidentului a devenit clar imediat ce polițiștii s-au apropiat de șofer: tânărul emana o puternică halenă alcoolică. Etilotestul a confirmat suspiciunile, indicând o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul s-a ales cu un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, dar și cu o amendă usturătoare, de peste 2.000 de lei, pentru manevra neregulamentară care a dus la coliziune.

Filtrele poliției au scos la iveală și alți șoferi „curajoși”

Pe lângă cazurile de mai sus, acțiunile preventive ale polițiștilor au dus la scoaterea din trafic a altor trei șoferi care au ignorat legea.

În comuna Lunca, un bărbat de 60 de ani, din Bălușeni, a fost oprit de Serviciul Rutier Botoșani. Testarea a indicat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe Bulevardul George Enescu din Botoșani, un localnic de 40 de ani a fost depistat duminică de polițiștii Biroului Rutier cu o alcoolemie de 0,54 mg/l în aerul expirat.

În localitatea Manoleasa, polițiștii Secției 10 Ștefănești au tras pe dreapta un bărbat de 50 de ani. Etilotestul a indicat în cazul său o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.“În toate aceste cazuri, șoferii au fost conduși la unități medicale pentru prelevarea de probe biologice de sânge, necesare stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, polițiștii deschizând dosare penale pe numele fiecăruia” , a precizat inspector principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Sursa: https://www.monitorulbt.ro/prima-pagina/2026/04/05/weekend-cu-dosare-penale-pe-soselele-din-botosani-alcoolemii-record-accidente-si-retineri-pe-banda-rulanta-video/

Ultimă oră

Același autor