La trei luni de la despărțirea de FC Hermannstadt, antrenorul Marius Măldărășanu spune că lucrurile au mers destul de greu la echipa sibiană, după plecarea sa.
Măldărășanu a fost îndepărtat de la echipă în luna decembrie, când sibienii aveau două victorii în acest sezon și ocupau locul 15, cu 12 puncte după 18 etape. Tot pe 15 este și acum FC Hermannstadt.
Fostul antrenor al sibienilor a subliniat că echipa a mers destul de greu și după plecarea sa, nu a fost o redresare rapidă precum în cazurile lui U Cluj sau CFR. ”Acum mi-a trecut, dar în prima lună după plecarea de la Hermannstadt, normal îmi veneau tot felul de gânduri în cap și îmi aminteam de fel de fel de meciuri. N-am cum să nu mă uit în urmă, sunt mândru de ceea ce am făcut acolo în 4 ani și jumătate, dar va trebui să mă uit mai mult spre viitor. Am urmărit cam toate meciurile după plecarea mea, nu am cum să nu mă uit la Hermannstadt. Am spus-o mereu, când schimbi un antrenor e nevoie și de inspirație din partea conducerii, la patroni. U Cluj a schimbat antrenorul și lucrurile au mers, la fel și la CFR și Slobozia, imediat a fost reacție. La Sibiu, când s-a schimbat antrenorul, totuși lucrurile au mers destul de dificil. Acum, într-adevăr, au reușit un meci foarte bun împotriva celor de la FC Botoșani. Eu am încercat să evit interviurile, este clar că mi s-ar pune tot felul de întrebări, în funcție de răspunsuri, totul se interpetează”, a spus Marius Măldărășanu, la Sport Total FM.
”Într-un club și echipă sunt mai mulți vinovați, dar antrenorul răspunde”
Fostul tehnician a subliniat pierderile din vara trecută, în condițiile în care jucătorii veniți nu s-au adaptat. ”Balaure s-a accidentat, e un jucător de echipă, dă totul, nu mă gândeam că echipa va fi dependentă de el. A lipsit și Ianis, un marcator, noi aveam ocazii dar nu marcam, am pierdut Murgia, echilibru la mijloc, am pierdut un Goncalves. Am încecat să ne punem la punct, dar lucrurile nu merg tot timpul, e vorba de adaptare, apoi s-a accidentat și Ionuț Stoica, era și Karo indisponibil. Atunci vroiam să schimb sistemul în 4-2-3-1, dar am rămas cu 3-5-2. Au fost lucruri care au contat, dar antrenorul răspunde, am ridicat mâna, dar într-un club și echipă sunt mai mulți vinovați. Sibiul e în insolvență, mereu cu probleme financiare, chiar dacă într-un târziu s-au luat banii, nu e ușor unui antrenor să gestioneze so echipă din pnct de vedere al nemulțumirilor, asta s-a întâmplat de când am mers acolo” a mai spus Măldărășanu la Sport Total FM.
Fostul tehnician al sibienilor se pregătește să revină la vară pe bancă. ” În vară poate voi începe un nou proiect. Nu am luat nicodată o echipă pe parcurs, poate se va întâmpla, dar când merg undeva, eu vreau să simt că lucrruile vor fi ok din punct de vedere emoțional” a punctat fostul rapidist.