Bancnote false de 50 de euro, folosite pentru achiziţionarea a zeci de vaci, oi şi capre

> Două persoane au fost reţinute după ce au înşelat mai mulţi crescători de animale din zona Iaşi

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au documentat activitatea a două persoane, de 30 şi 31 de ani, cercetate pentru falsificare de valori străine şi înşelăciune.

Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi că, în luna februarie a.c., au indus în eroare mai mulţi crescători de animale, plătind cu bancnote false de 50 de euro.

La data de 6 februarie, au achiziţionat 75 de ovine şi caprine de la o persoană vătămată, plătind 4.800 de euro cu 96 de bancnote false. Animalele au fost valorificate în aceeaşi zi pentru 12.500 lei.

La data de 9 februarie, au cumpărat două bovine de la o altă persoană, plătind 3.400 de euro cu 68 de bancnote false din acelaşi lot.

La data de 26 martie 2026, cei doi au fost depistaţi în judeţul Botoşani, imediat după ce finalizaseră o nouă tranzacţie: achiziţionarea unei bovine pentru care au plătit 2.000 de euro cu 40 de bancnote false de 50 de euro. Asupra lor au mai fost găsite alte 160 de bancnote false din aceeaşi cupiură.

La data de 27 martie 2026, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare, ridicând mai multe mijloace de probă, printre care telefoane mobile.

Apoi, cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar ulterior instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani. ()

Sursa: https://www.crainou.ro/2026/03/30/bancnote-false-de-50-de-euro-folosite-pentru-achizitionarea-a-zeci-de-vaci-oi-si-capre/

Ultimă oră

Același autor