Mircea Lucescu, transportat de urgență la spital din cantonamentul naționalei – BotosaniNews.ro

Mircea Lucescu, selecționerul României, în vârstă de 80 de ani, s-a simțit rău în cantonamentul de la Mogoșoaia și a fost transportat, duminică, la spital. Cu două zile înaintea meciului amical Slovacia – România, Lucescu a acuzat o stare de rău, amețeli, iar membrii staff-ului său i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța.

”Federația Română de Fotbal dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astăzi în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.

În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.

Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații”, se arată în comunicatul Federației Române de Fotbal.

Sursa: https://www.botosaninews.ro/727870/sport/mircea-lucescu-transportat-de-urgenta-la-spital-din-cantonamentul-nationalei/

Ultimă oră

Același autor