DOTARE… 90 de defibrilatoare automate externe vor fi instalate în județele Vaslui, Iași și Botoșani, în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu instituții sanitare din Republica Moldova. Inițiativa este menită să îmbunătățească intervențiile de urgență înainte de sosirea ambulanței, mai ales pentru cazurile medicale din mediul rural. Această achiziție este mai mult decât necesară pentru localitățile din județul Vaslui dacă ne amintim că de curând, un bărbat din comuna Bogdana a murit din cauza unui infarct, în așteptarea autospecialelor ISU Vaslui. Dacă la dispensarul din sat ar fi existat un astfel de defibrilator, șansele de salvare erau mult mai mari.
Aceste defibrilatoare sunt esențiale în cazurile în care persoanele au suferit un stop cardiac, ele putând fi folosite inclusiv de cei fără pregătire de specialitate, fiind complet automatizate, după cum a precizat directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Euronest Iași, Alina Popa: „Pe lângă partea de infrastructură, să-i spunem, la fel de importantă este și informarea populației, nu doar cu privire la modul de utilizare a acestor echipamente care sunt automate, ci mai ales cu privire la locațiile unde se află amplasate defibrilatoarele, în așa fel încât ele să poată fi integrate inclusiv în sistemul 112, ca atunci când un cetățean apelează 112 să i se poată indica din dispecerat, dacă este cazul că în apropiere există un astfel de echipament care poate fi utilizat până la sosirea ambulanței. Acesta este și unul dintre motivele pentru care, pornind de la timpii de răspuns și de intervenție, în special în mediul rural, mare parte din echipamente vor fi amplasate în mediul rural”, a declarat Alina Popa.
Cum se va face achiziția
Achiziția celor 90 de defibrilatoare se va face în cadrul proiectului „Asistența medicală de urgență prespitalicească salvează vieți – PreMED”, în cadrul căruia Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest Iași este partener, alături de Serviciul de Ambulanță Județean Iași și Instituția Medico-Sanitară Publică „Centrul Național de Asistență Medicală Prespitalicească” din Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului este de 1.665.218,51 euro, din care bugetul alocat A.D.I. Euronest – este de 319.582,72 euro, respectiv 1.633.067,70 lei. Potrivit Ghidului Solicitantului, cofinanțarea proprie este în cuantum de 10% din valoarea bugetului alocat fiecărui partener. Prin urmare, partenerului ADI Euronest îi revine obligația asigurării cofinanțării sumei de 31.958,28 euro, respectiv 163.306,81 lei, repartizată în mod egal între cele trei județe beneficiare, respectiv Vaslui, Iași și Botoșani. În ședința Consiliului Județean din această săptămână, consilierii au aprobat proiectul de hotărâre privind plata contribuției financiare aferente județului Vaslui, în valoare de 54.435,60 lei.
Iată unde vor fi amplasate defibrilatoarele
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat, participarea județului Vaslui în cadrul proiectului „Asistența medicală de urgență prespitalicească salvează vieți – PreMED” aduce următoarele beneficii: dotarea județului cu 30 de defibrilatoare externe automate, amplasate în locații strategice pentru intervenții rapide în caz de urgențe medicale (municipiile Bârlad și Huși, orașele Murgeni și Negrești, comunele Lipovăț, Tutova, Puiești, Pădureni, Solești, Stănilești, Zorleni, Zăpodeni, Pușcași, Rebricea, Dragomirești, Drânceni, Voinești și Lunca Banului), precum și organizarea de activități de instruire și informare a populației și a elevilor privind utilizarea DEA și acordarea primului ajutor.