Etapa județeană a Crosului la Drobeta-Turnu Severin: energie, mișcare și spirit de competiție.

Etapa județeană a Crosului, parte a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, a avut loc joi,19 martie, pe Stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin. Evenimentul a reunit peste 200 de elevi din mai mult de 50 de școli din județul Mehedinți, care au concurat pentru calificarea la faza națională.

Competiția s-a desfășurat pe patru categorii: fete și băieți din clasele V–VIII și fete și băieți din clasele IX–XII. Tinerii sportivi și-au demonstrat rezistența, viteza și spiritul competitiv, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a sportului școlar.

,,Mulțumesc colegilor profesori pentru implicare, seriozitate și pentru faptul că au fost alături de elevi. Mulțumesc primarului Marius Screciu, pentru implicare și susținere. Mulțumesc pentru sprijin Ancuței Bobocel, campioana noastră, pentru toată contribuția sa. ”, a declarat Alin Rapcea, inspector școlar Educație Fizică și Sport.

Câștigătorii fiecărei categorii s-au calificat pentru etapa națională, ce va avea loc la Botoșani. Astfel, patru elevi, două fete și doi băieți, vor reprezenta județul Mehedinți la competiția națională. Elevii calificați învață la Școala Gimnazială Gruia, Școala Gimnazială „Dumitru Crașoveanu” , Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean” și Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”.

Evenimentul a fost un prilej pentru elevi de a-și demonstra talentul sportiv și pentru comunitate de a susține tinerele talente din județ.

Sursa: https://restartnews.ro/2026/03/20/etapa-judeteana-a-crosului-la-drobeta-turnu-severin-energie-miscare-si-spirit-de-competitie/

Ultimă oră

Același autor