Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din aria operațională a companiei de distribuție Delgaz Grid, majoritatea acestora vizând furtul de electricitate, dar au existat și câteva sute de situații în care scopul urmărit a fost sustragerea de gaze naturale.
În județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău au fost depistate peste 780 de persoane care au modificat instalațiile electrice pentru a evita înregistrarea consumului real. În schimb, în alte aproape 500 de cazuri, consemnate cu precădere în județe din Transilvania, Banat dar și Moldova, ținta intervențiilor neautorizate a fost reprezentată de instalațiile de gaze naturale.
În total, peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut (peste 11 milioane kWh gaze naturale și peste 12 milioane kWh energie electrică), iar prejudiciul rezultat depășește 20,5 milioane de lei. Cantitatea de energie sustrasă este echivalentă cu consumul anual de gaze naturale al trei spitale municipale, respectiv consumul anual de energie electrică al cinci spitale municipale care, împreună, deservesc aproximativ 300.000 de locuitori.
Riscuri reale: explozii, incendii și electrocutări
Delgaz Grid reamintește că intervențiile neautorizate la branșamente sau realizarea de instalații clandestine pot duce la explozii, intoxicații, incendii sau electrocutări – incidente cu potențial devastator, care pot provoca pierderi de vieți omenești și distrugerea locuințelor.
Potențialele economii obținute prin evitarea înregistrării consumului nu justifică în niciun caz asemenea riscuri, mai ales când vorbim despre afectarea sănătății sau vieții oamenilor.
Consumul fraudulos nu afectează doar operatorul de distribuție, ci și consumatorii corecți, influențând calitatea serviciului de alimentare cu energie și generând riscuri în comunitate.
Consumul fraudulos este o formă de furt și este sancționat conform Codului Penal. Pentru identificarea persoanelor responsabile și recuperarea prejudiciilor, Delgaz Grid formulează și transmite plângeri penale către instituțiile abilitate.
Recomandări pentru siguranța consumatorilor
Raportările au un rol decisiv în protejarea comunităților. Toate sesizările sunt verificate cu respectarea confidențialității identității persoanei care le transmite.
Suspiciunile de consum fraudulos pot fi raportate la: raporteazafrauda@delgaz-grid.ro , telefonic: 031 782 9807 (PIN 1838) – apel gratuit sau la cea mai apropiată secție de poliție.