4.4 C
Botoșani
14 martie, 2026

Dorinel Munteanu surprinde, chiar dacă Hermannstadt a pierdut la Arad: ”Ne-am propus să câştigăm play-out-ul”

Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, a declarat, în conferinţa de presă de după înfrângerea de la Arad, scor 3-2, cu UTA, din prima etapă a play-out-ului Superligii, că obiectivul pe care şi-l fixase la finalul sezonului regular era câştigarea play-out-ului. El s-a declarat dezamăgit de evoluţia jucătorilor săi din debutul disputei d epe arena ”Francisc Neuman” şi se gândeşte că alta ar fi fost soarta întâlnirii dacă Neguţ ar fi transformat lovitura de la 11 metri din debutul reprizei secunde. Dorinel Munteanu a mai spus că cea de-a treia reuşită a arădenilor, cea a lui Alin Roman, le-a turnat jucătorilor săi ”plumb în ghete”.

”S-o luăm cronologic. În primul rând, sunt dezamăgit de începutul nostru, ca şi echipă, pentru că înainte de meci ne-am propus altceva. (…)Ne-am propus să câştigăm play-out-ul, chiar dacă, pentru unii, sunt exagerate cuvintele mele.

Începutul meciului a fost unul foarte, foarte dezamăgitor, cu greşeli copilăreşti, dacă pot să spun aşa, atât la primul, cât şi la al doilea gol. La al doilea gol, la cel din corner, indiferent de ce vârstă ai, eşti jucător de fotbal, eşti jucător care faci parte dintr-o echipă şi n-ai voie să-l scapi pe adversar din marcaj în minutul 6. Bine, am început după aceea să ne revenim, a fost un joc echilibrat dacă pot să spun aşa, cu o posesie mai lungă a echipei gazdă, echipă care e foarte bună pe teren propriu, a câştigat aici foarte multe puncte. Repriza a doua, am început-o bine, am avut penalti, din nefericire l-am ratat. Poate altul era cursul jocului (n.a. dacă am fi transformat lovitura de la 11 metri). Dar, pe jocul nostru bun, char după ratarea penaltiului, a picat acel gol de 3-0 după care, ca şi jucător, era clar că-ţi toarnă plumb în picioare, îţi vine greu să revii. Dar, pe final, am demonstrat caracter, am arătat că avem potenţial, dar potenţialul trebuie să fie la fiecare jucător la nivel maxim ca să ne salvăm de la retrogradare” , a spus Dorinel Munteanu în conferinţa de presă.

”Neamţul” s-a amuzat pentru greşeala de la primul gol, fază în care Ionuţ Stoica, în încercarea de a degaja, l-a lovit în plină figură pe Căpuşă, iar din acesta mingea a ajuns în plasa porţii lui Lazar.”Nu ştiu ce-a fost în mintea jucătorilor mei, dar nici să fi lucrat la antrenamente nu se întâmpla aşa ceva” , a afirmat ”Neamţul”, zâmbind amar.

Dorinel Munteanu adăugă că, pe jucătorii săi, îi aşteaptă un meci mai dificil decât e la prima vedere, dar şi că e încrezător. Cu toate astea, spune el, pentru salvarea de la retrogradare e nevoie şi de aportul jucătorilor.

”Asta a fost istoria acestui joc. Îmi pare rău c-am pierdut, îmi pare rău pentru jucători, pentru suporteri. În ultimele trei jocuri, cred că am arătat foarte bine, atât cu Botoşaniul, cât şi în Cupă, la Cluj (n.a. cu ”U”), şi la Galaţi. Dar, a venit această înfrângere, grea din punctul meu de vedere şi trebuie să ne revenim foarte repede, pentru că avem în faţă un alt meci foarte greu, dacă nu mai greu, cu FC Botoşani, duminica viitoare (n.a. 21 martie), pe care trebuie să-l câştigăm.

Sunt încrezător, dar trebuie să mă ajute şi echipa, şi jucătorii, pentru că ei sunt actorii principali. Noi suntem pe bancă, suntem în spatele lor, să-i mobilizăm, să-i facem să se creadă puternici. Am reuşit în mare parte, dar încă o dată, atât în sezonul regular, cât şi acum facem greşeli individuale nepermise la nivelul nostru, plus că ratăm cu seninătate acele penaltiuri care pot să întoarcă soarta jocului, din punctul meu de vedere” , a mai declarat Dorinel Munteanu.

Sursa: https://www.tribuna.ro/dorinel-munteanu-surprinde-chiar-daca-hermannstadt-a-pierdut-la-arad-ne-am-propus-sa-castigam-play-out-ul/

Ultimă oră

Același autor