6.6 C
Botoșani
12 martie, 2026

Ce fotbaliști vor lipsi la Farul Constanța în meciul cu Petrolul Ploiești? „Vor avea nevoie de un timp mai îndelungat de recuperare“ (GALERIE FOTO)

11 Mar, 2026 17:00 Marian BOCAI ZIUA de Constanta Marime text

La meciul din deplasare cu Csikszereda (0-1), din ultima etapă a sezonului regular al Superligii 2025/2026, Farul Constanța nu a putut folosi, din pricina problemelor medicale, mai mulți jucători, dar clubul de pe litoral anunță că sunt speranțe ca pentru partida cu Petrolul Ploiești, din prima etapă a turneului play-out, unii dintre aceștia să fie recuperați. În partida cu Csikszereda la Farul nu au putut evoluaAlibec, Ionuț Vînă, Ionuț Cojocaru, Steve Furtado șiAlexandru Ișfan , ultimul acuzând dureri la spate înaintea plecării spre Miercurea Ciuc. Însă, în ce-i privește peIșfan, Vînă și, veștile sunt bune.„Alexandru Ișfan , golgeterul echipei, cu nouă goluri și trei pase decisive, a reluat antrenamentele și sunt toate șansele să fie apt pentru meci. De asemenea, recuperarea celui de-al doilea cel mai prolific jucător al Farului din acest sezon,Ionuț Vînă (7 goluri și 2 pase), decurge bine și o decizie în privința șanselor sale de a fi apt ar urma să fie luată spre finalul săptămânii. În plus,Steve Furtado este recuperat după problema medicală din urmă cu aproximativ o lună și ar putea reintra în calculele pentru acest meci. Din păcate,Denis Alibec șiIonuț Cojocaru sunt în continuare accidentați și vor avea nevoie de un timp mai îndelungat de recuperare“, menționează.Partida Farul – Petrolul se joacă duminică, 15 martie 2026, de la ora 15.00, dar Liga Profesionistă de Fotbal a modificat de trei ori programarea, până a ajuns la cea finală! Data inițială a fost sâmbătă, 14 martie 2026, de la ora 18.15. Ieri, 10 martie 2026, confruntarea a fost reprogramată în ziua de luni, 16 martie 2026, de la ora 20.30. Iar astăzi, 11 martie 2026, LPF a revenit pentru sâmbătă, 14 martie 2026, de la ora 18.15, însă nici această dată nu a rămas cea definitivă, în cele din urmă stabilindu-se ziua de duminică, 15 martie 2026, de la ora 15.00.Program etapa 1 play-off / play-out Vineri, 13 martie 2026 Ora 17.30 – UTA – FC HermannstadtOra 20.30 – Universitatea Craiova – FC ArgeșSâmbătă, 14 martie 2026 Ora 18.15 – Oțelul Galați – Csikszereda Miercurea CiucOra 21.00 – Rapid – DinamoDuminică, 15 martie 2026 Ora 15.00 – Farul Constanța – Petrolul PloieștiOra 20.30 – FCSB – Metaloglobus BucureștiLuni, 16 martie 2026 Ora 17.30 – FC Botoșani – Unirea SloboziaOra 20.30 – Universitatea Cluj – CFR Cluj.Clasament play-out: 1. FCSB – 23p2. UTA – 22p (a beneficiat de rotunjire)3. FC Botoșani – 21p4. Oțelul Galați – 21p (rotunjire)5. Farul – 19p (rotunjire)6. Petrolul Ploiești – 16p7. Csikszereda – 16p8. Unirea Slobozia – 13p (rotunjire)9. FC Hermannstadt – 12p (rotunjire)10. Metaloglobus – 6pClasament play-off 1. Universitatea Craiova – 30p2. Rapid – 28p3. U Cluj – 27p4. CFR Cluj – 27p (rotunjire)5. Dinamo – 26p6. FC Argeș – 25p.Partida de duminică va fi a 76-a din istoria întâlnirilor directe dintreși, din precedentele 75 28 fiind victorii ale, 16 egaluri și 31 succese ale formației prahovene.a dominat clar însă ultimele 19 meciuri, în care a înregistrat 12 victorii, șase fiind remize, iaravând doar o victorie (3-2 pe 6 august 2023). Înainte de aceasta, ultimul succes petrolist a fost pe 24 octombrie 1998, 3-0 la Ploiești în sezonul 1998/1999, în etapa a 11-a.Ultimele patru meciuri directe s-au încheiat cu victorii ale: în acest sezon – 2-1 pe teren propriu (goluriși), 1-0 în deplasare (); în stagiunea trecută – 2-1 la Ovidiu (în etapa a 24-a din sezon regular, goluriși), 1-0 la Ploiești (în primăvara anului trecut, în etapa a 6-a din play-out, gol).Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.Sursa foto galerie: Facebook (Farul Constanța) Citește și: Farul ConstanțaPortarul Rafael Munteanu, inclus în echipa ideală a etapei a 30-a. „Merită urmărit cu atenție!“

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/sport/ce-fotbalisti-vor-lipsi-la-farul-constanta-in-meciul-cu-petrolul-ploiesti-vor-avea-nevoie-de-un-timp-mai-indelungat-de-recuperare-galerie-foto-930805.html

Ultimă oră

Același autor