Redacția Buzz marchează 15 ani de activitate printr-un weekend aniversar dedicat jurnalismului pentru copii și tineri. Evenimentele vor avea loc pe 14 și 15 martie 2026 la Botoșani și includ premiera unui documentar realizat de tinerii jurnaliști ai redacției, dar și un concert susținut de trupa byron duo.
Organizatorii au pregătit două momente speciale pentru public: proiecția filmului „Orașul cu mai multe rădăcini”, dedicat etniilor botoșănene, și un concert aniversar care a devenit deja o tradiție pentru copiii implicați în proiectele redacției.
Documentar realizat de copiii din redacția Buzz
Primul eveniment din cadrul weekendului aniversar va avea loc sâmbătă, 14 martie, de la ora 11.00, la Happy Cinema din Uvertura Mall. Aici va fi proiectat în premieră documentarul „Orașul cu mai multe rădăcini”, un film dedicat comunităților etnice din Botoșani.
Documentarul este realizat de membrii redacției Buzz, copiii fiind implicați în toate etapele producției: documentare, realizare de interviuri, filmare, montaj și redactare.
„Am început să lucrăm la acest film înainte de pandemie, l-am abandonat, apoi ne-am reapucat de el. A fost o muncă împărțită între copiii reporteri de ieri, care astăzi sunt studenți, și copiii de azi care își descoperă pasiuni și abilități în redacție”, a declarat Ioana Matfeev, coordonatorul redacției Buzz.
Realizatorii spun că documentarul a fost construit din interviuri și materiale adunate în timp, completate cu documentare din cărți, emisiuni și surse online despre istoria orașului.
O parte dintre persoanele intervievate pentru realizarea filmului nu mai sunt astăzi în viață, motiv pentru care filmul este dedicat memoriei acestora.
„Sperăm să fie un document video important despre începuturile orașului nostru, chiar dacă în spatele realizării lui a stat o echipă de copii”, a mai spus coordonatorul redacției.
Al doilea documentar realizat de echipa Buzz
„Orașul cu mai multe rădăcini” este al doilea documentar didactic realizat de echipa Buzz și prezentat în premieră la Happy Cinema.
Primul film realizat de redacție, „Enescu…altfel”, a avut premiera în 2023. Documentarul este disponibil pe platforma YouTube, pe canalul „Televiziunea adolescenților”, unde a strâns peste 5.000 de vizualizări.
Filmul a fost realizat sub supravegherea jurnalistului Doru Ionescu și a editorului video Bogdan Sterpu de la Televiziunea Română, în cadrul taberei de jurnalism „Ai noștri tineri”, proiect al Asociației Buzzmedia.
Concert aniversar cu byron duo
Evenimentele dedicate aniversării redacției Buzz vor continua duminică, 15 martie, de la ora 18.00, la Grand Irish Pub din Botoșani, unde va avea loc concertul aniversar susținut de trupa byron duo.
În deschiderea concertului va urca pe scenă trupa botoșăneană Vincis’.
Concertul byron duo propune un format intim, în care Dan Byron, la voce și chitară, și Sergiu „6” Mitrofan, la claviaturi, vor interpreta într-o manieră diferită piesele cunoscute ale trupei.
Pe lângă muzică, artiștii vor împărtăși și povești din culisele trupei și din experiențele lor muzicale.
Potrivit organizatorilor, fiecare concert byron live duo este gândit ca o experiență specială pentru public, cu reinterpretări ale pieselor și momente interactive.
Intrare liberă pentru public
Participarea la concert este gratuită, evenimentul fiind oferit de redacția Buzz comunității locale.
Accesul în sală va fi permis începând cu ora 17.30. Persoanele care și-au făcut rezervări prin formularul pus la dispoziție de organizatori sunt rugate să ajungă cu aproximativ 15 minute înainte de începerea concertului pentru a-și păstra locurile.
„Suntem onorați și încântați de numărul mare de rezervări înregistrate. Concertele pe care le organizăm sunt nu doar un dar pe care îl facem comunității, ci și o lecție pe care o oferim copiilor și tinerilor din redacția Buzz”, a declarat Ioana Matfeev.
Potrivit acesteia, copiii și tinerii implicați în proiect sunt parte din echipa de organizare a evenimentului, participând la pregătirea concertului și învățând astfel cum se organizează un eveniment cultural.
„Ne place să oferim concerte valoroase cu invitați de calitate, deoarece copiii au nevoie să crească în lumina adevăratelor modele”, a mai spus coordonatorul redacției Buzz.