Potrivit oficialului IPJ Botoșani, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112, de către reprezentanții unei unități bancare, cu privire la faptul că în interiorul sucursalei o persoană ar fi lăsat un colet suspect.
„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au dispus evacuarea unității și asigurarea perimetrului până la sosirea specialiștilor pirotehniști”, a precizat Nenișcu.
Circulația în zona centrală a municipiului Dorohoi a fost și ea restricționată pe durata intervenției autorităților.